În Arhiepiscopia Romanului și Bacăului se organizează, cu binecuvântarea și sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, luni, 30 martie 2020, la Centrul eparhial Roman, examen de capacitate preoțească pentru tinerii absolvenți de Teologie, fii duhovnicești ai Eparhiei.
Comisia de examinare va fi alcătuită din preoți consilieri și inspectori de la Centrul eparhial, precum și din profesori de la Liceul Teologic ”Episcop Melchisedec” Roman. Candidații vor susține testul psihologic, probele scrise la disciplinele Dogmatică, Istoria Bisericii Ortodoxe Române și Omiletică, apoi examenul oral la disciplinele Liturgică, Omiletică, Legislație Bisericească și Exegeză Biblică.
Perioada de înscriere este 03 martie - 27 martie 2020, la secretariatul Centrului eparhial.
Examenul de capacitate are drept scop cercetarea chemării pentru preoție și verificarea cunoștințelor dobândite în instituțiile de învățământ teologic din cadrul Patiarhiei Române, pentru a fi utilizate în viața pastoral-misionară, potrivit cerințelor vremii.
Informații privind documentele necesare pentru alcătuirea dosarului de înscriere la examenul de capacitate preoțească se pot obține la tel. 0728880504, preot Daniel Alexandru Zamfir, Consilier administrativ bisericesc, iar tematica poate fi consultată pe site-ul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, la Sectorul administrativ.