Marţi, 5 octombrie 2021, credincioşii Parohiei „Intrarea Domnului în Ierusalim” s-au întâlnit în rugăciune primind cu mare entuziasm inaugurarea Centrului de socializare pentru vârstnici „Osana”. Începând cu ora 09:00, preoţii parohiei, împreună cu credincioții, au săvârşit o rugăciune de mulţumire înaintea Domnului pentru toate binefacerile ce s-au revărsat asupra bisericii şi parohiei lor.
Părintele protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche, alături de părintele secretar Ciprian Olteanu, prezenți la eveniment, au transmis binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, aducând solemnitate slujbei de inaugurare a Centrului, transmițând de asemenea toată dragostea și purtarea de grijă a ierarhului pentru vârstnicii aflaţi în neputinţe sau boli.
După rugăciunea de mulţumire, preotul Ionuţ Epure a prezentat programul Centrului de socializare „Osana” şi a evocat Ziua mondială a profesorului sărbătorită în această zi, având invitat special pe doamna profesor Ichim Florica, care a împărtăşit celor prezenți din vasta sa experienţă didactică.
A urmat o proiecţie de film duhovnicesc, ce a adus un aport deosebit discuţiilor despre şcoala de altă dată şi şcoala zilelor noastre. Participanţii au fost provocaţi să aducă o poză din albumele personale cu şcoala sau învăţătorii din primii ani de studiu, iar amintirile s-au derulat înnodate cu lacrimi sau cu zâmbete.
De asemenea, în cadrul Centrului a fost implementat şi proiectul Protoieriei Bacău dedicat persoanelor vârstnice, intitulat „Hristos – lauda bătrâneţilor mele”, cu activităţi deosebite şi mult aşteptate de comunitatea parohiei.
Spre sfârşitul întâlnirii, părintele protopop a adresat participanţilor invitaţia de a participa, alături de alte parohii, la întâlnirile lor sau la pelerinaje la mănăstirile din apropiere.
Următoarea activitate este fixată pentru ziua de marţi, 12 octombrie, ora 09:00 când în comunitatea parohială va veni Caravana medicală. La această întâlnire, participanţilor li se vor oferi consultaţii gratuite: controlul funcţiilor vitale, controlul greutăţii corporale, tensiune arterială şi control oftalmologic cu posibilitatea comandării de ochelari. Tot în cadrul acestei întâlniri vor avea loc dialoguri duhovniceşti.
(Pr. I.E.)