Triada sărbătorilor Sfinţilor Nemţeni, ce au început pe data de 5 august, s-au terminat ieri cu hramul bisericii celei noi de la Mănăstirea Sihăstria, locaş de cult ce o are ca ocrotitoare pe Sfânta Teodora de la Sihla. Solemnitatea sărbătorii frumoasei mănăstiri din ținutul binecuvântat al Neamțului a fost dată de slujba Sfintei Liturghii, ce a fost oficiată de 3 ierarhi ai Bisericii noastre, înconjuraţi de un sobor de peste 50 de preoţi şi diaconi din întreaga zonă a Moldovei, dar și de numărul mare de credincioși veniți din mai multe județe ale țării, precum și din străinătate.
Ultima din triada zilelor închinate Sfinţilor Nemţeni - hramul bisericii celei noi a Mănăstirii Sihăstria, locaş ce o are ca ocrotitoare pe Sfânta Teodora de la Sihla, s-a bucurat de prezenţa a 3 ierarhi ai Sinodului Bisericii Ortodoxe Române: Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Soborul de slujitori ce i-a înconjurat pe cei 3 ierarhi a fost unul impresionant, peste 50 de preoţi şi diaconi rugându-se împreună în cadrul Sfintei Liturghii oficiate pe podiumul din faţa bisericii, în timp ce răspunsurile la strană au fost date de corul mănăstirii, Grupul psaltic „Sihăstria Carpaţilor“. Credincioşii, veniţi din toate colţurile ţării să o cinstească pe Sfânta ce s-a nevoit în Munţii Neamţului, s-au rugat la mormintele celor trei mari duhovnici ai Sihăstriei, Cleopa Ilie, Paisie Olaru şi Ioanichie Bălan.
După citirea Sfintei Evanghelii, a fost rostit cuvântul de învăţătură al slujbei hramului, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan arătând cum pot urma creștinii în viața lor exemplul Sfintei Teodora de la Sihla: „Sfânta Teodora de la Sihla, ca și orice creștin adevărat, a dorit din toată adâncimea sufletului ei să-l cunoască pe Dumnezeu, să ia jugul Său, să fie împodobită cu blândețea și smerenia Domnului și, prin toate acestea, să găsească odihnă sufletului ei. Pentru cunoașterea lui Dumnezeu, Sfânta Teodora de la Sihla a parcurs drumul prin această viață până în Împărăția Cerurilor, drum pe care îl putem defini ca fiind format din trei etape: lupta ascetică, cunoașterea lui Dumnezeu în Duhul Sfânt, pentru a dobândi încă din această lume slava Împărăției Cerurilor, adică lumina Taborului. La acest drum sunt chemați, pe de o parte, viețuitorii sfintelor mănăstiri, pe de altă parte, creștinii care trăiesc în lume, în viața de familie”.
Slujba hramului din acest an a adus şi o altă bucurie obştii monahale de la Mănăstirea Sihăstria: părintele ieromonah Teoctist Donici a fost hirotesit de IPS Mitropolit Teofan întru protosinghel. De asemenea, preoții de mir Valentin Timofte și Nicolae Bălăceanu au fost hirotesiți întru duhovnic.
Procesiune de la Mănăstirea Sihla la Peștera Sfintei Cuvioase Teodora
La finalul Sfintei Liturghii, părintele stareț al mănăstirii Sihăstria , arhimandritul Arsenie Popa, a mulțumit ierarhilor prezenți, precum și credincioșilor și pelerinilor care au participat la toate cele trei sărbători ale Sfinților Nemțeni, după care Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a adresat câteva îndemnuri credincioșilor: „Cu ce plecăm la casele noastre, acum, la finalul sărbătorilor Sfinților Nemțeni? Să pornim cu gândul să fie mai multă rugăciune în viața noastră și mai puțin internet. Să fie mai mulți copii în familiile dumneavoastră și mai multă rugăciune în sihăstriile noastre mănăstirești. Să fie mai multă dragoste față de Dumnezeu, față de oameni și mai puțină ceartă, mai puțină râcă, mai puțină gelozie, arătate în atâtea feluri. Să ne ajute Dumnezeu să plecăm la casele noastre cu Muntele Tabor în suflet, adică cu lumina care a strălucit pe chipul și pe veșmintele Domnului Hristos. De asemenea, să plecăm la casele noastre cu însoțiți de rugăciunile Sfintei Cuvioase Teodora, ale Sfântului Ioan Iacob și ale Sfântului Gheorghe Pelerinul de la Piatra Neamț, pe care o să-l sărbătorim pe data de 17 august la Sfânta Mănăstire Varatic, acolo unde se află sfintele sale moaște”.
În continuare, soborul slujitor a oficiat slujba Trisaghionului la mormintele marilor duhovnici din cimitirul Mănăstirii Sihăstria - părinții Ilie Cleopa, Paisie Olaru, Ioanichie Bălan, Victorin Oanele. De asemenea, în după-amiaza zilei, a avut loc procesiunea de la Mănăstirea Sihla la Peștera Sfintei Cuvioase Teodora, moment care a încheiat sărbătorile Sfinților Nemțeni.
Mănăstirea Sihăstria este așezată în partea de nord a județului Neamț, la 22 km depărtare de orașul Târgu Neamț, pe șoseaua ce duce spre Pipirig – Vatra Dornei. Mănăstirea Sihăstria a fost întemeiată în anul 1655 de către de episcopul Ghedeon de Huși. Până în anul 1734 era doar o mică așezare pustnicească anonimă, cunoscută sub numele de „Sihăstria lui Atanasie”, fondatorul ei. După această dată schitul se înnoiește. Împreună cu schitul Sihla din apropiere, devin două dintre cele mai vestite sihăstrii din ținutul Neamț. În vara anului 1941 un incendiu necruțător a mistuit paraclisul de lemn și o parte a chiliilor Sihăstriei, din care cauză mulți călugări au plecat la alte mănăstiri. Părintele stareț Ioanichie fiind bătrân și bolnav, în 1942 este ales locțiitor de stareț Părintele Cleopa. Prima grijă a noului stareț a fost refacerea incintei și a chiliilor arse. Cu ajutorul mănăstirii Neamț, până în 1944 s-au construit două corpuri de chilii cu peste 20 de încăperi. Astăzi, Mănăstirea Sihăstria, este unul din marile locuri de pelerinaj din România.