Credincioșii băcăuani și-au îndreptat pașii, în această duminică, spre Biserica „Sfântul Gheorghe”, pentru a-și lua rămas bun de la părintele lor duhovnic, Pr. Constantin Leonte, plecat prea devreme, într-un pelerinaj fără întoarcere, către Împărăția lui Dumnezeu. Și, pentru ca în această călătorie să nu fie singur, el, ca cel ce era totdeauna prezent între oameni, l-a luat cu sine și pe bătrânul tată socru, Neculai Șenchea, om apropiat de Biserică și devotat enoriaș al parohiei „Sfântul Gheorghe”.
În Sfânta Liturghie din Duminica începutului de Triod, s-au împletit rugăciunile slujitorilor, cu lacrimile celor prezenți, cu pacea și liniștea revărsate de Duhul Sfânt, cu florile și gândurile de compasiune ale apropiaților, cu smerita închinare de bun rămas a celor ce l-au însoțit pe părintele Constantin de-a lungul anilor de școală, cu mângâierile neputincioase ale familiei.
La slujba de înmormântare s-au adunat preoți din cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, cărora li s-au alăturat alți slujitori din diverse eparhii, foști elevi ai părintelui, colaboratori sau foști colegi de școală din Iași, Botoșani, Constanța și Suceava. Slujba de prohodire a fost oficiată de IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care i-a fost părintelui Constantin Leonte coleg de facultate și prieten. În cuvântul rostit, înaltul ierarh a spus: „Iată cum definește Cartea Sfântă viața unui preot: „În credință și în dragoste, în nădejede și blândețe, în curățenie și în vrednicie preoțească, pururea pomenite cu bună-cinste, te-ai înfrumusețat de Preaveșniccul Dumnezeu Căruia ai și slujit în această viață.” Poate fi o înălțime mai mare decât cea cuprinsă în aceste cuvinte?! Spre acestea părintele Constantin a tins din toată inima. Niciodată nu ajungem acolo, dar vai de cel care pierde ținta la care trebuie să ajungă! Am simțit mereu că părintele tindea către aceasta.
Încurajând îndurerata adunare, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a adăugat: „Pentru cei care cred în Înviere nu este loc de plâns. Noi nu plângem pentru cel plecat în lumea veșniciei, ci pentru noi, care rămânem fără soț, fără tată, fără copil, fără duhovnic, fără prieten. Nu trebuie să uităm că „și dacă trăim și dacă murim, ai Domnului suntem!” Și părintele Constantin a fost al Domnului, este al Domnului și îl rugăm pe Domnul să fie al lui și în veșnicie.
Din slava Împărăției cerurilor, cel plecat dintre noi, ne spune că viața este scurtă, că viața noastră este în mâna Domnului.
Omenește nu este ușor, dumnezeiește totul este posibil!”
Cuvinte de evocare a personalității părintelui Constantin Leonte au rostit și dl prof. dr. Ghiorghi Iorga, din partea ISJ Bacău, dl ing. Romeo Stavarache, primarul Bacăului, și pr. Eduard Vasile Cozma, în calitate atât de fost elev, cât și de cadru didactic la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman.
Toți cei prezenți au deplâns plecarea dintre cei vii a celui care le-a fost mentor, prieten și duhovnic, exprimându-și compasiunea pentru membrii familiei îndoliate, sentimentele tuturor prinzând formă în cuvintele de despărțire publicate pe site-ul parohiei de către mai tânărul coleg al părintelui Leonte, pr. Constantin Gherasim, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe” din Bacău: „Părinte profesor, astăzi a fost biserica plină. (...) E ca la Sfintele Paște. Știu că ți-ar plăcea imaginea tinerilor de toate vârstele la rugăciune. Te-ai luptat de la catedră, prin articole și conferințe, să faci cumva să vină cât mai multe suflete curate la întâlnirea cu Hristos.
Ieri dimineață, la primele ore, a fost și părintele Arhiepiscop Ioachim. A rostit rugăciunile acelea profunde pe care mi le tâlcuiai în diminețile când dialogam despre sfintele Taine și ierurgii. Au venit și copiii de la școală cu doamnele profesoare și foștii elevi de la Seminar, preoți prin toată Moldova, și foștii colegi de facultate. Au cântat frumos și diaconii de la Catedrala din Roman și maicile de la mănăstirea Agapia. Preoții care predau Religia au făcut, și ei, o mică slujbă. Era firesc pentru că le-ai fost inspector și te-ai zbătut pentru fiecare dintre ei la începutul anului școlar. Nu mai spun de creștinii noștri din Cornișa și cei de la Sfântul Nicolae, unde ai slujit trei decenii. Au trecut pragul mulți și au umplut biserica de flori. Așa cum îți place.
Să-ți mai amintesc că, în astea două zile, m-au oprit numeroși oamenii pe stradă să-mi transmită dragostea care ți-o poartă. Peste tot pe unde am umblat, cu gândul și inima la sfinția ta, m-am întretăiat numai cu acele cuvinte calde și blânde sădite în conștiințe. Toate alese din cufărul sufletului de creștinii pe care i-ai botezat, i-ai cununat sau i-ai mărturisit. (...)
Când am vorbit cu mama sfinției tale de plecare, mi-a mărturisit plângând ”Îmi va fi tare dor de el!” și am simțit acest dor atât de adânc căâ nu i-am deslușit capătul. Mi-a părut nemărginit și am tăcut.
Acum ce să-ți mai zic, plâng și mă rog părinte profesor să-ți găsești liniștea, pentru că noi vom rămâne tulburați în nemernicia păcatelor noastre!”
