Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în preajma Praznicului Nașterii Domnului, corala formată din 30 de preoți ai Protoieriei Bacău a început turneul intitulat „Atunci când se-mplini timpul, Dumnezeu Își dă Cuvântul”.
Programul colindătorilor sfintelor altare a început vineri, 9 decembrie 2022, la Centrul Rezidențial „Izvorul Tămăduirii”, la invitația părintelui director Liviu Burlacu și a continuat în seara aceleași zile la Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din Bacău, la invitația părintelui paroh Aurel Cîrlan şi a preoţilor slujitori, Marian Gliga şi Mihai-Flavius Balaban.
Repertoriul cântat sub bagheta părintelui dirijor Andrei Antal este unul mixt, conţinând atât colinde în notație clasică, liniară, cât și în notație bizantină, psaltică. Titlul turneului este inspirat de unul din colindele alcătuite de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, acesta făcând parte, de asemenea, din repertoriul coralei.
Programul colindelor va culmina, sâmbătă, 17 decembrie 2022, începând cu ora 17:00 la Casa de Cultură „Elisabeta Bostan” din Buhuși și se va încheia duminică, 18 decembrie 2022, cu recitalul ce va fi susținut la Parohia „Sfântul Dumitru” din Bacău.
Cei care doresc să ia parte la programul dedicat vestirii Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos prin „Colindul Sfânt și Bun” pot consulta programul de mai jos:
12 decembrie 2022, ora 18:00 – Parohia „Sfântul Gheorghe” Bacău;
14 decembrie 2022, ora 19:00 – Parohia „Lazaret” Bacău;
16 decembrie 2022, ora 17:00 – Parohia „Intrarea Domnului în Ierusalim” Bacău;
17 decembrie 2022, ora 17:00 – Casa de Cultură „Elisabeta Bostan” Buhuși;
18 decembrie 2022 – Parohia „Sfântul Dumitru” Bacău.
(Pr. Radu Răzvan-Dimitrie)