Tradiție și Spiritualitate în poezie

 Vineri, 4 decembrie, la Parohia „Buna Vestire” din Târgu Ocna, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului  Părinte Arhiepiscop Ioachim, în cadrul Proiectului de parteneriat Cale și Adevăr în viață  încheiat între Școala Gimnazială Nr. 1 Tg. Ocna și Biserica „Buna Vestire” Răducanu, s-a desfășurat Concursul interdisciplinar de creație Tradiție și Spiritualitate în poezie.

 Vineri, 4 decembrie, la Parohia „Buna Vestire” din Târgu Ocna, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului  Părinte Arhiepiscop Ioachim, în cadrul Proiectului de parteneriat Cale și Adevăr în viață  încheiat între Școala Gimnazială Nr. 1 Tg. Ocna și Biserica „Buna Vestire” Răducanu, s-a desfășurat Concursul interdisciplinar de creație Tradiție și Spiritualitate în poezie. Elevii școlii gimnaziale, în perioada 25 noiembrie- 3 decembrie, au compus poezii dedicate Sfântului Nicolae. Cu ajutorul Sf. Nicolae, oferit copiilor cu inimă curată, au fost așternute pe hârtie 40 de lucrări ce au adus bucurie ascultătorilor. Juriul, format din cadrele didactice ale școlii ( Prof. Chiticaru Oana-prof. Religie Ortodoxă  și Prof. Pîrjol Gina-prof. Limba română) și Pr. Paroh Vasile-Ioan Panțîru a hotărât premierea a 8 elevi (3 premii, 2 mențiuni, 3 premii speciale).
 

Activitatea s-a desfășurat în Biserica „Buna Vestire”, unde fiecare elev premiat  a citit propria  poezie compusă. În cadrul programului, două eleve talentate, Condei Alexandra și Preda Miruna, de la clasa a III-a B, au prezentat desene lucrate în creioane colorate și versuri proprii în cinstea  Sfântului Nicolae. Viața marelui ierarh din Mira Lichiei și minunile sale, precum și lăcașurile de cult din țara noastră închinate lui, au fost amintite într-o lucrare în power-point de eleva Botezatu Bianca de la clasa a VI-a B. Spre sfârșitul activității s-a vizionat o pildă duhovnicească ce a subliniat importanța unei virtuți creștine mult iubită de Sfântul Nicolae, și anume milostenia. Scopul activității a fost atins, întrucât copiii și-au manifestat bucuria  întâlnindu-se astfel cu Sfântul Ierarh Nicolae prin poeziile create.

„Toți copiii au fost premiați cu dulciuri, iar premiile oferite de Parohia „Buna Vestire” au constat în jocuri distractive, cărți de colinde, CD-uri, rechizite, acuarele și articole vestimentare. S-au făcut fotografii de grup, iar poezia elevei David Mălina, care  a obținut premiul I, va fi publicată atât în revista școlii, cât și în cea a orașului Tg. Ocna, Sarea Pământului. Ca material misionar, în biblioteca parohiei va fi atașat un CD cu album foto și un filmuleț lucrat în pro-show prezentându-se astfel activitatea desfășurată din șirul celor cuprinse în Calendarul de activități din cadrul Proiectului de parteneriat încheiat cu Școala Gimnazială Nr. 1 Tg. Ocna”, a subliniat doamna Profesor de Religie Ortodoxă, Chiticaru Oana.

„Activitatea s-a  desfăşurat în contextul nenumăratelor manifestări dedicate Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii care au avut loc în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului. Întâlnirea copiilor cu Sfântul Ierarh Nicolae, un mare păstor de suflete, prin creaţii artistice pline de sensibilitate şi inocenţă – poezie şi culoare – a fost nu numai o bucurie a darurilor, ci şi un prilej de cunoaştere a vieţii unui sfânt, el însuşi un „DAR” pentru noi toţi”, a precizat părintele Ioan Vasile Panţîru