Comunitatea credincioşilor ortodocşi din Parohia Bâra a marcat sâmbătă, 06 iulie 2013, împlinirea a 110 ani de la sfinţirea Bisericii de zid “Sf. Împ. Constantin şi Elena”.
Preasfinţitul Episcop Ioachim Băcăuanul, alături de un sobor de preoţi şi diaconi a oficiat Slujba Vecerniei unită cu Litia şi Slujba de pomenire a prefericiţilor ctitori ai lăcaşului de cult.
Pe locul unui lăcaş de cult zidit din lemn pe la anul 1803, având hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, dar, care s-a prăpădit în vâltoarea unui foc ce l-a mistuit din temelii, s-a ridicat, începând cu anul 1902, biserica de zid, prin osteneala locuitorilor. În data de 06 iulie 1903 a fost sfinţită de către Episcopul Romanului, Gherasim Safirin.
Lăcaşul a mai cunoscut câteva reparaţii în anii 1938, 1966, 1984, iar între 1998-2000 s-au realizat reparaţii capitale, pentru ca în 2001 să fie resfinţit de către Preasfinţitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul.
La împlinirea celor 110 ani de la prima sfinţire a edificiului spiritual, Părintele paroh Liviu Constantin Cojocărescu a dorit să evoce râvna şi hărnicia înaintaşilor care au depus întreg efortul material pentru a zidi un lăcaş de închinare, într-un timp relative scurt, aproximativ un an.
Preasfinţitul Părinte Episcop a arătat în cuvântul de învăţătură rolul pe care îl are biserica în cadrul unei comunităţi, respectiv acela de a uni în jurul sfântului altar pe toţi credincioşii. “Adăugăm o pagină de istorie la acest lăcaş de cult. Ne întâlnim, astăzi, cu moşii şi strămoşii care au păstrat credinţa strămoşească şi au transmis-o generaţiilor, au zidit această ppoartă către cer care să devină mărturie peste veacuri de dragostea şi ataşamentul faţă de valorile spirituale ale ortodoxiei. Prin prezenţa fiecăruia dintre noi, arătăm că şi noi la rându-ne păstrăm şi transmitem mai departe ceea ce am primit: dreapta credinţă, mărturisind pe acelaşi Dumnezeu căruia I-au slujit şi I s-au închinat înaintaşii. Amintind despre acest moment aniversar vă îndemn să ţineţi candela credinţei aprinsă!”
Ierarhul a amintit şi de faptul că în filia Satul Nou, se construieşte un lăcaş de cult pentru un număr mic de credincioşi, iar pentru sprijinirea lucrărilor a oferit suma de 2000 lei.
La final părintele paroh a mulţumit ierarhului, preoţilor şi tuturor celor prezenţi.