La răstimpul dintre ani, Preasfinţitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul s-a rugat împreună cu soborul de preoţi şi credincioşi din Roman, ce au dorit să fie prezenţi, la miezul nopţii, în Catedrala arhiepiscopală „Cuvioasa Parascheva”.
După rostirea Acatistului Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a fost oficiată Slujba de Te-Deum, în cadrul căreia ierarhul a citit rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu şi pentru binecuvântarea noului an.
În cuvântul său, Preasfinţitul Părinte Episcop a mulţumit celor ce au lăsat grijile acestei lumi pentru a petrece câteva clipe în rugăciune. „Important este cum ştim să folosim acest timp pe care Dumnezeu ni l-a dat să-l trăim. Dacă-l risipim în păcate, este un timp mort. Dar, dacă îl folosim urmând învăţătura Sfintelor Evanghelii şi împlinind voia lui Dumnezeu, atunci timpul este un câştig pentru viaţa noastră spre dobândirea mântuirii”, a spus ierarhul.