Teatru de păpuși organizat pentru copiii Parohiei Răcătău

În data de 1 Iunie 2021, de Ziua Copilului, la Parohia Răcătău s-a desfășurat o activitate dedicată copiilor din comunitate.

Evenimentul a debutat cu o rugăciune pentru sănătatea și înțelepțirea celor mici, apoi cu toții s-au jucat, s-au bucurat și au râs la piesa de teatru de păpuși susținută de actorul Ionel Tanasă care a apreciat participarea și implicarea copiilor într-un număr așa de mare la activitățile parohiei.

De asemenea, părintele paroh Justinian Cimpoeru a mulțumit bunului Dumnezeu și tuturor voluntarilor care s-au implicat și au arătat dragoste față de biserica lui Hristos și față de cei 86 de copii participanți.

La final, copiii au primit pizza, sucuri și multe dulciuri spre bucuria lor și a celor din jurul lor.