În seara zilei de 9 decembrie, sute de băcăuani s-au rugat alături de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, care a oficiat, împreună cu un sobor de preoți şi diaconi, Taina Sfântului Maslu în Catedrala "Sf. Nicolae" din Bacău, în prezența raclei cu moaștele sfântului Ierarh Nicolae.
În seara zilei de 9 decembrie, sute de băcăuani s-au rugat alături de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, care a oficiat, împreună cu un sobor de preoți şi diaconi, Taina Sfântului Maslu în Catedrala "Sf. Nicolae" din Bacău. Rugăciunile pentru vindecarea celor bolnavi și neputincioși, ori pentru cei aflați pe patul de spital, în boală și suferință s-au făcut în prezența raclei cu moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, aduse spre închinare în catedrala băcăuană din centrul orașului. De altfel, în cuvântul de învățătură rostit la sfârșitul slujbei, Înaltpreasfinția Sa a remarcat lucrarea nevăzută, dar simțită a sfinților lui Dumnezeu în viața celor care cred în puterea tămăduitoare a rugăciunii. ”Acest odor minunat, care este mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, a fost primit cu sufletele deschise și vine pentru prima oară în biserica sa din Bacău. Căci, în momentul în care ceva concret vine între noi și intrăm în comuniune cu acest ceva palpabil, atunci un dar sau un mister dumnezeiesc pătrunde în sufletul nostru, iar noi încercăm să comunicăm cu acesta și descoperim alte sensuri, alte valențe ale vieții duhovnicești și parcă parcurgem trepte noi în urcușul spre înviere. Acum, simțim că iubirea, comuniunea, sunt mai evidente și mai prezente în viețile noastre, iar timpul de pregătire pentru sărbătoarea Nașterii Domnului este mai marcant pentru ființele noastre ostenite de trudă spirituală sau fizică”, a declarat Înaltpreasfințitul Ioachim, care i-a îndemnat pe credincioși la rugăciune și iubire pentru ca lucrarea Preasfintei Treimi să fie puternică în viața personală. ”Dacă noi ne retragem din iubirea lui Dumnezeu sau umplem spațiul luminii sfinte cu tenebrele păcatului, atunci sfinții Săi ni se par a fi ori îndepărtați ori irelevanți. Aceștia, însă, încearcă să ne scoată din mrejele păcatului, din egoismul care ne macină, iar noi, care avem conștiința prezenței lui Dumnezeu, încercăm cu mijloacele noastre slăbănoage să refacem cămașa lui Hristos, adică starea de comuniune la care suntem chemați. Astfel, ne străduim să ne recunoaștem în celălalt, în aproapele nostru, căutându-ne între spinii și ciulinii semănați de diavol printre brazdele care ne hrănesc sufletele și conștiința”, a mai spus ierarhul.
Joi, 10 decembrie, după săvârşirea Sfintei Liturghii, ora 10.30, racla cu moaştele Sfântului Nicolae va fi dusă la Roman şi depusă în Catedrala arhiepiscopală "Sf. Cuv. Parascheva", unde va sta până la ora 17.00.
Începând cu ora 17.00, sfintele moaşte vor fi purtate în procesiune către Biserica "Sf. Nicolae" din Roman, unde vor rămâne până duminică, 13 decembrie, orele 14.00.