Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, pe data de 8 aprilie a.c., de la ora 18.00, la Mănăstirea Valea Budului din comuna Mărgineni – Protoieria Bacău, a fost oficiată taina Sfântului Maslu.
Sub drapelul eparhial și cel național, în comuniune și duh de rugăciune, un număr important de enoriași și credincioși ai Parohiilor “Izvoarele” și “Sf. Mare Mc. Gheorghe” din Bacău, precum și preoți băcăuani au urcat cu evlavie drumul scurt, dar abrupt al nevoinței, către Sfânta Mănăstire aflată sub patronajul spiritual al Maicii Domnului. La finalul slujbei au fost rostite și rugăciunile speciale pentru ploaie la bună vreme, conform rânduielilor din Molitfelnic.
Parohia “Sf. Mare Mc. Gheorghe” a fost reprezentată de către preotul paroh, PC Pr. Constantin Gherasim, inspector eparhial, alături de preoții coslujitori: PC Pr. Ciprian Ignat, secretar eparhial, PC Pr. Gheorghe Chirica și de enoriașii parohiei. Parohia Izvoarele din Protoieria Bacău a fost reprezentată, de asemenea, de enoriași, copii, tineri, adulți și vârstnici, însoțiți de către preotul paroh Ciprian Cloșcă și de preotul coslujitor Laurențiu Ilisei.
La final, părintele Ciprian Cloșcă a rostit un scurt cuvânt în care a mulțumit Inaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, pentru înalta binecuvântare acordată, Maicii starețe stavrofora Magdalena Budeanu – pentru frumoasa primire, preoților slujitori și credincioșilor care au participat în număr mare la acest eveniment pastoral-misionar deosebit săvârșit în perioada Postului Mare.