În perioada 19-21 iulie 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și în contextul Anului omagial dedicat de Patriarhia Română satului românesc, s-a desfășurat la Hârja o nouă tabără de vară pentru douăzeci de copii și tineri sportivi și credincioși.
Clubul sportiv de arte marțiale și terapie prin mișcare Zamolxis Onești în parteneriat cu Așezământul Social-Filantropic "Sf. Voievod Ștefan Cel Mare-Hârja" a organizat tabăra pentru copii și tineri, în data de 19-21iulie, la Hârja, promovând cele trei tematici ale vieții: sănătate, educație și spiritualitate.
"Sănătatea am promovat-o prin exerciții de înviorare, respirații, arte marțiale, terapie prin mișcare, drumeții, dansuri tradiționale, alimentație la program, jocuri etc.
Educația am susținut-o prin seminarii precum: digitalizarea vieții, cateheza și discuții duhovnicești, ateliere tradiționale precum pictura pe sticlă, confecționarea de lumânări etc, anatomia și fiziologia umană, prim ajutor, jocuri educative, spălatul vaselor și debarasarea lor, curățenie și lecție de istorie prin viu grai spusă de veteranul de război Neculai Rogoza în vârstă de 96 de ani. Iar spiritual am luat parte la slujbă, am discutat interactiv despre Dumnezeu în viata fiecăruia, ne-am rugat la fiecare masă împreună. La toate acestea am putea adăuga focul de tabără cu cântece la chitară și dansuri tradiționale românești și grecești, alături de îmbrățișări de mulțumire pentru aceste zile minunate petrecute într-un decor duhovnicesc care lasă în urmă amintiri de neuitat și învățături importante pentru viață. Mulțumim pe această cale pr. Ilarion Mâță și frumoasei sale familii pentru deosebita colaborare și implicare în organizarea acestei tabere, copiilor pentru deschidere, parinților pentru susținere și mai ales bunului Dumnezeu pentru binecuvântare!", a precizat sensei - terapeut Nicu Bulilete.