După două tabere organizate în luna iulie, curent, la Hârja, cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și în parteneriat cu Asociația „Ștefan cel Mare”, Hârja, Asociația „Oastea Domnului” a mai organizat o tabără de tineret la Mânăstirea Durău, în perioada 2-5 august a.c.
Pe lângă tineri din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului au mai fost prezenți și alți tineri din țară și din diaspora, tabăra organizându-se cu un program intens de cateheză și aprofundare a diverselor teme, fiecare zi debutând cu Sfânta Liturghie oficiată în capela Centrului Cultural-Pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul”, răspunsurile la strană fiind date de tinerii taberei.
Fiecare zi a avut o temă aparte: Frământările și ispitele tinereții în contextul actual al modernității; Curățirea tinerilor prin mărturisirea păcatelor și sfințirea lor prin Sfânta Împărtășanie; Pregătirea tinerilor pentru Taina Sfintei Cununii și viața de familie, între conferențiari numărându-se și părintele profesor Vasile Mihoc de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu. Programul zilnic a cuprins, după Sfânta Liturghie, conferința propriu-zisă la tema zilei, discuții pe grupe asupra temei prezentate, ateliere de cântare și poezie, teatru creștin și abilități practice, prezentarea discuțiilor pe grupe și, după cină, program duhovnicesc specific Oastei Domnului.
Încheierea taberei s-a făcut printr-o prezentare artistică organizată în prezența a peste o mie de credincioși aflați la Durău cu prilejul Adunării anuale a Oastei Domnului organizate, cu binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în perioada 5-7 august. Această întâlnire anuală a fost cea de-a 18-a, prima fiind organizată la inițiativa și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, ca alternativă creștină ortodoxă la Sărbătorile Muntelui Ceahlău organizate în stațiunea Durău în aceeași perioadă.
(Pr. Petru Roncea)