Joi, 11 mai 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, preoții din Cercul Pastoral „Pr. dr. Constantin Leonte” – Bacău, având în mijloc pe preacucernicul părinte protoiereu Costică Busuioc, au participat la Taina Sfântului Maslu în capela Penitenciarului Bacău.
Prin buna colaborare între conducerea instituției și Centrul eparhial, persoanele private de libertate beneficiază de consiliere spirituală din partea preotului capelan Mașala Daniel, rânduit să deservească acest penitenciar.
La Taina Sfântului Maslu au participat deținuții penitenciarului băcăuan, precum şi reprezentanți din partea conducerii instituției. La finalul slujbei, părintele protopop Costică Busuioc a mulțumit domnului director, preoților și participanților, adresând celor prezenți un cuvânt de învățătură referitor la puterea lucrătoare a Sfântului Duh prin Sfintele Taine ale Bisericii, precum şi la rolul covârșitor al pocăinței în vederea dobândirii sănătății trupești și sufletești. „Am rămas profund încântat de modul în care participanții la acest moment sfânt s-au rugat, într-o stare de smerenie aparte, acest moment constituind o experiență frumoasă, atât pentru noi, slujitorii, cât și pentru cei prezenți”, a mărturisit părintele protopop Costică Busuioc.
Părintele capelan și-a exprimat recunoștința către părinții slujitori pentru participarea la slujba Sfântului Maslu: „Mulțumim că ați răspuns invitației noastre și am săvârșit împreună Taina Sfântului Maslu! Mulțumim, de asemenea, conducerii instituției și tuturor celor care au fost alături de noi astăzi, iar această rugăciune să ne fie de folos tuturor!”