Preoții Ioan Pleșcău și Gabriel Ichim-Radu au primit distincția de cetățeni de onoare ai municipiului Bacău.
În cadrul ședinței de marți, 31 mai a Consiliului Local Bacău, preoții Ioan Pleșcău și Gabriel Ichim-Radu au primit distincția de cetățean de onoare al municipiului Bacău. Hotărârea autorităților locale a fost o confirmare și o recunoaștere a implicării celor doi preoți în viața comunității băcăuane în care se desfășoară, în ultimii ani, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, o intensă activitate social-filantropică, atât la nivelul parohiilor, cât și prin intermediul Fundației ”Episcop Melchisedec”. Astfel, preotul Ioan Pleșcău este cel care pe lângă biserica „Sfântul Dumitru” din cartierul Narcisa, a reușit să ridice și un așezământ social-filantropic, care găzduiește o cantină socială, o bibliotecă și o sală de conferințe. Pe lânga acestea, parohul de la ”Sf. Dumitru” organizează diverse acțiuni culturale, educaționale și sociale. La rândul său, preotul Gabriel Ichim-Radu, declarat slujitor la biserica pentru persoanele cu deficiențe de auz “Sfântul Andrei Criteanul” și “Acoperământul Maicii Domnului” din Bacău, s-a remarcat prin deschiderea unui centru pentru copiii cu situații familiale deosebite, precum și prin amenajarea unui centru pentru persoanele cu deficiențe de auz.
În aceeași ședință, distincția a fost acordată, post-mortem, și preotului romano-catolic Ștefan Erdeș, fost paroh și decan de Bacău.
(Pr. Constantin Gherasim)