La Catedrala ”Pogorârea Duhului Sfânt” din cartierul Șerbănești - Bacău, Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de PS Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi.
Câteva sute de credincioși băcăuani au participat duminică, 14 februarie 2016, la Dumnezeiasca Liturghie de la Catedrala ”Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul Șerbănești – Bacău. Într-o atmosferă de sărbătoare, în spațiul sacru al tânărului locaș de rugăciune târnosit în vara anului trecut, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de PS Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi, înconjurat de un sobor de preoți, în frunte cu preotul protopop Costică Busuioc. La timpul liturgic specific, ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Ionuț Popa pe seama Parohiei Giulești, Protopopiatul Roman, jud. Neamț. ”Pentru noi, preoții slujitori ai acestei parohii, dar și pentru enoriași, a fost o sărbătoare, prin aceea că am putut participa la o slujbă arhierească, dar și la prima hirotonie săvârșită în această biserică. Mai mult, credem că este prima hirotonie sâvârșită în această parohie de la înființarea ei”, a declarat preotul Adrian Ghinea, parohul bisericii ”Pogorârea Duhului Sfânt” din cartierul Șerbănești - Bacău.