Slujba Stâlpilor pentru părintele Adrian-Constantin Frunză, săvârșită de IPS Ioachim, la Bacău

Sâmbătă, 6 iunie 2026, la lăsarea serii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost prezent la Parohia „Învierea Domnului” din Bacău, unde a săvârșit slujba Stâlpilor pentru robul lui Dumnezeu, preotul Adrian-Constantin Frunză, trecut la cele veșnice după o slujire jertfelnică în Biserica lui Hristos.

La acest moment de rugăciune și comuniune au participat doamna preoteasă, copiii părintelui, membrii familiei îndoliate, numeroși credincioși, precum și un sobor de preoți veniți să aducă un ultim omagiu confratelui lor. Din sobor au făcut parte și părintele Eugen-Ciprian Ciuche, protopop al Protopopiatului Bacău, și părintele Dan Antoce, protopop al Protopopiatului Roman.

În cadrul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a rostit rugăciunile de dezlegare și a adresat un cuvânt de mângâiere familiei îndurerate, evocând personalitatea luminoasă a părintelui Adrian-Constantin Frunză, devotamentul său pastoral și mărturia de credință oferită de-a lungul slujirii sale. Totodată, ierarhul a subliniat importanța nădejdii în Învierea lui Hristos, temelia credinței creștine și izvorul mângâierii în fața despărțirii vremelnice de cei dragi.

În încheierea slujbei, după terminarea rânduielii Stâlpilor, a fost citit Canonul pentru cei adormiți, urmat de citirea Psaltirii, potrivit tradiției și rânduielilor Bisericii pentru pomenirea celor mutați la Domnul.

Duminică, după săvârșirea Sfintei Liturghii, va avea loc slujba înmormântării părintelui Adrian-Constantin Frunză, urmând ca trupul său să fie înhumat în cimitirul bisericii băcăuane, în așteptarea Învierii celei de obște.

Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-i așeze sufletul în ceata drepților. Veșnică să-i fie pomenirea!

(Pr. Răzvan-Dimitrie Radu)