Duminică, 24 ianuarie 2021, se împlinesc 162 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), moment esențial din istoria poporului român, ideal istoric încununat la Bucureşti de Adunarea Electivă a Munteniei prin alegerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza al Moldovei și ca Domnitor al Ţării Românești într-o clădire a Bisericii Ortodoxe Române de pe Dealul Mitropoliei, pe locul căreia se află astăzi Palatul Patriarhiei.
De aceea, la Sfânta Liturghie oficiată duminică, 24 ianuarie 2021, în Catedrala Patriarhală, vor fi pomeniţi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliţii Nifon al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum şi toţi cei care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române.
După Sfânta Liturghie, începând cu ora 12.00, va fi săvârşită slujba de TE DEUM ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru realizarea acestui act fundamental din istoria noastră naţională, la care Biserica Ortodoxă Română a contribuit în mod semnificativ.
După oficierea slujbei de TE DEUM, va fi depusă o coroană la statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din apropierea Catedralei Patriarhale.
De asemenea, în ziua de 24 ianuarie 2021, ierarhii, preoţii şi diaconii Bisericii Ortodoxe Române vor oficia slujba de TE DEUM în toate bisericile din Patriarhia Română, precum şi comemorarea celor care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române cu mult curaj și multă înţelepciune patriotică. La sfârșitul acestei slujbe vor fi trase clopotele timp de un minut.