Parohia Sf. Gheorghe din municipiul Roman a primit vizita Părintelui Arhiepiscop Ioachim în dimineața zilei de 16 august a.c. pentru a binecuvânta începutul lucrărilor de restaurare la biserica parohiei, aceasta fiind încadrată ca monument istoric.
La primele ore ale zilei de 16 august, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a fost prezent în Biserica „Sfântul Gheorghe” din Roman pentru a binecuvânta începutul lucrărilor de reabilitare a acestui sfânt lăcaș. Evenimentul a debutat cu oficierea unei slujbe de Te Deum în cadrul căreia au fost înălțate rugăciuni de mulțumire către Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra comunității romașcane. Alături de Ierarh au fost pezenți preoți din administrația eparhială și membrii echipei de proiectare și executare a lucrărilor de reabilitare.
După cuvântul de bun venit al părintelui paroh Ioan Gherasimescu adresat Părintelui Arhiepiscop Ioachim și invitaților, a urmat prezentarea succintă a lucrărilor ce urmează a fi efectuate conform graficului stabilit, de către preotul Bogdan Gherasimescu, delegat de Ierarh pentru a se ocupa de aceste lucrări.
Apoi, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a binecuvântat întâlnirea și a urat mult succes constructorilor, motivând totodată nevoia săvârșirii rugăciunii înaintea derulării propriu zise a lucrărilor. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa și-a exprimat bucuria de a fi prezent într-un astfel de moment deosebit de important din istoria comunității romașcane și a felicitat pe preotul Ioan Gherasimescu pentru efortul pe care de-a lungul a șapte ani l-a depus în vederea finalizării proiectului de reabilitare a Bisericii „Sfântul Gheorghe”. Tot cu acest prilej, Ierarhul a încurajat echipa desemnată cu executarea lucrărilor și i-a felicitat pentru jertfa lor pe care o depun în încercarea de a restaura edificiile și monumentelor ecleziastice aflate în patrimoniul spiritual al Eparhiei Romanului și Bacăului.
Biserica „Sfântul Gheorghe” din Roman a intrat într-un amplu program de restaurare și renovare finanțat cu fonduri europene. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, s-au făcut eforturi deosebite pentru întocmirea unui proiect de restaurare cu titlul Reabilitarea și integrarea turistică a monumentului istoric biserica “Sf. Gheorghe”, iar documentația a fost depusă la ADR N-E Piatra Neamț pentru a solicita finanțare europeană prin Programul Operational Regional, Axa prioritară 5. – Imbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.
Proiectul a fost declarat eligibil și finanțabil, iar Contractul de finanțare a fost semnat în data de 18 nov. 2017.
Suma investiției este de aprox. 5 milioane de Lei, cu o contribuție la cheltuielile eligibile de 98% din fonduri europene de 4,5 milioane de Lei (1 milion de Euro), iar restul de 2%, la care se adaugă cheltuielile neeligibile de aprox. 500.000 de Lei revenind în sarcina parohiei ”Sf. Gheorghe”.
Prin proiectul tehnic s-a propus a se efectua următoarele lucrări:
- Consolidarea zidăriei portante, în zonele cu degradări, refacerea punctuală a zonelor deplanate și degradate evident, chituiri și injectări a fisurilor, injectări în masă a zidăriei și refaceri de zidărie;
- Reabilitarea unor componente ale șarpantei și refacerea integrală a învelitorii și accesoriilor din tablă de zinc;
- Refacerea confinărilor la turle;
- Restaurarea picturii murale;
- Restaurarea catapetesmei;
- Realizarea unei clădiri anexă pentru toalete și centrală termică pe combustibil lemne care va asigura o temperatură constantă pe timp de iarnă în interiorul bisericii;
- Sistematizarea verticală, imprejmuiri, instalații de încălzire, iluminat arhitectural și de siguranță.