În această duminică, Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman
Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit astăzi, 9 februarie, Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman. În cadrul slujbei au fost pomeniţi ierarhii Bisericii noastre care s-au mutat la Domnul în luna februarie, între care episcopul Teodosie Atanasiu, episcopul Lucian Triteanul şi arhiereul Ilarion Mircea Băcăuanul. De asemenea, Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, împreună cu soborul de slujitori, l-a pomenit pe vrednicul patriarh Teoctist Arăpaşu, de la a cărui naştere s-au împlinit 99 de ani şi care a plecat la Domnul în anul 2007. Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului a adresat credincioşilor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei din Duminica a 33-a după Rusalii. Preasfinţia Sa a remarcat că perioada Triodului în care a intrat Biserica noastră trebuie să fie un început pentru fiecare. "Când ne unim cu Hristos, ne facem părtaşi la dumnezeire. Scopul nostru este să devenim dumnezei după har, adică prin participare. Să avem taina lui Dumnezeu în sufletele noastre, să avem faptele fariseului şi smerenia vameşului. Căutând calea lui Hristos să cântăm «Uşile pocăinţei». Astfel, când ieşim din biserică, să ne întoarcem mai întăriţi la casele noastre", a spus PS Ioachim Băcăuanul. La sfârșitul Sfintei Liturghii, ierarhul dimpreună cu preoții și credincioșii, a mers în procesiune la mormintele celor doi ierarhi care-și dorm somnul de veci în curtea catedralei arhiepiscopale, episcopul Lucian Triteanul și arhiereul Ilarion Mircea Băcăuanul, unde a fost oficiată o slujbă de pomenire.