În perioada 11-13 octombrie 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în contextul lunii dedicate persoanei vârstnice, Asociația „ Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” va găzdui Simpozion național „Terapia ocupațională, o perspectivă a îmbătrânirii active”.
Evenimentul va fi organizat cu sprijinul financiar al Companiei TZMO Romania, în parteneriat cu Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Departamentul de Sociologie și Asistență Socială al Facultății de Filosofie și Științe Social – Politice din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași și Departamentul de Kinetoterapie și Terapie ocupațională al Facultății de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății din cadrul Universității „Vasile Alexandri” Bacău.
Simpozionul va reuni participanți din toată țara, profesori universitari, medici, asistenți sociali, psihologi, kinetoterapeuți, economiști, antreprenori, directori de instituții pentru vârstnici, profesioniști din mediul public și privat, dar și studenți. Se va aborda un subiect actual, legat de modul în care persoana vârstnică poate îmbătrâni activ prin terapia ocupațională, adică prin mișcare, activitate în folosul comunității, ateliere de artă, tradiție și spiritualitate.
Vor avea loc prelegeri ale reprezentanților insituțiilor invitate, Ministerul Muncii și Justiției Sociale, universități, centre socio-medicale și alți specialiști din diferite domenii. Totodată va fi lansată o nouă organizație, Federația Romanian Ageing Network, a furnizorilor de servicii sociale și educaționale pe termen lung în România, fiind amintit statutul și strategia pe 3 ani de zile.
Invitații vor fi implicați și în ateliere practice ale Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”, activități de Terapie ocupațională și Terapie prin mișcare, atelierele de lumânări decorative, pictură pe sticlă, sculptură, pirogravură, brutărie și patiserie, olărit și alte activități sportive derulate la baza sportivă a asociației de la Hârja.
În cea de a treia zi, invitații vor fi invitați să cunoască locurile istoice și religioase ale zonei, iar concluziile evenimentului vor avea loc în după-amiza zilei.
Pe toți cei interesați, îi asteptăm cu mare bucurie! (Pr. Ilarion Mâță)