Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, participă zilele acestea la simpozionul organizat la mănăstirea Sihăstria din județul Neamț, ce va marca împlinirea a 100 de ani de la nașterea marelui duhovnic și predicator, arhimandritul Cleopa Ilie.
Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, participă zilele acestea la simpozionul organizat la mănăstirea Sihăstria din județul Neamț, ce va marca împlinirea a 100 de ani de la nașterea marelui duhovnic și predicator, arhimandritul Cleopa Ilie.
Evenimentul se va bucura de participarea Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a mai multor ierarhi, dar și preoți profesori, stareți și starețe, monahi și credincioși care l-au cunoscut pe îndrăgitul duhovnic.
Deschiderea lucrărilor simpozionului va avea loc vineri, 27 aprilie, la ora 15:00, în demisolul bisericii mari a mănăstirii, închinată Sfintei Teodora de la Sihla, unde va fi vizionat un documentar cu mărturii ale unor personalități care l-au cunoscut pe părintele Cleopa. De asemenea, vor fi proiectate câteva filme conținând cuvinte de folos ale părintelui Cleopa, realizate de Doxologia Media, iar invitații vor vorbi despre fostul duhovnic al Mănăstirii Sihăstria.
De la ora 18.00 se va săvârși slujba Vecerniei, iar seara, de la 23.00, Utrenia. Sâmbătă, 28 aprilie, de la ora 6.00, se vor oficia Acatistul, Sfânta Liturghie (ora 7.00) și Parastasul pentru marele duhovnic.
La mormântul părintelui Cleopa, aflat în cimitirul Mănăstirii Sihăstria, va fi săvârșit Trisaghionul. Simpozionul dedicat părintelui Cleopa va continua de la ora 11.00, când se vor difuza alte filme cu nemuritoarele povețe ale cunoscutului duhovnic, urmate de cuvintele invitaților și de prezentarea, de către scriitorul Grigore Ilisei, a albumului „Părintele Cleopa, omul lui Dumnezeu printre oameni”. În continuare, arhim. Petru Bălan de la Mănăstirea Sihăstria va prezenta toate scrierile în limba română ale părintelui Cleopa, precum și traduceri ale operelor cunoscutului duhovnic.
La final se va vizita chilia părintelui Cleopa din incinta mănăstirii. Părintele Cleopa s-a născut pe 10 aprilie 1912 în comuna Sulița din județul Botoșani, primind la botez numele Constantin.
În anul 1937, rasoforul Constantin a fost luat sub mantie de schimonahul Proclu Popa, fiind călugărit sub numele Cleopa de protos. Ioanichie Moroi, egumenul Sihăstriei.
A fost hirotonit ierodiacon în luna decembrie a anului 1944, iar ulterior a fost numit oficial egumen al Sihăstriei. În anul 1949, părintele Cleopa a fost trimis ca stareț la Mănăstirea Slatina, din județul Suceava, alături de un grup de 23 de părinți. În urma persecuțiilor din partea autorităților, hotărăște să se retragă în pădure.
În 1954, patriarhul Iustinian a obținut aprobare pentru cei doi nevoitori, părintele Cleopa Ilie și părintele Arsenie Papacioc, să nu mai fie persecutați și să vină la Patriarhie. Aici au stat câteva luni, fiind trimiși la mai multe mănăstiri din jurul capitalei, pentru a spovedi și povățui pe monahi. Văzând situația grea cauzată de persecuțiile din partea autorităților, părintele Cleopa s-a retras din nou, pentru a treia oara, în munții Moldovei.
Pe 29 septembrie 1964, părintele Cleopa s-a întors definitiv în Mănăstirea Sihăstria. A plecat la Domnul pe 2 decembrie 1998, slujba de înmormântare fiind oficiată de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, în prezența a mii de credincioși