În contextul programului eparhial filantropic, pentru a-și completa vocația slujitoare, preotul paroh și-a îndreptat astfel atenția și spre acest segment de populație, lipsit de posibilitatea de a intra în comuniune reală cu ceilalți membri ai Bisericii, datorită dificultății de comunicare.

Pr. Gabriel, prin întâlnirile pe care le-a avut cu aceste persoane sensibile, a remarcat ideea susţinută de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim subliniind faptul că “… asumarea suferinţei şi bolilor de către fiecare dintre noi demonstrează o matură experienţă duhovnicească, fortificată în focul încercărilor ce ne pregăteşte în perspectiva întâlnirii noastre cu Hristos cel Înviat”.

“Persoanele deficiente de auz și de vorbire sunt o categorie socială defavorizată, în ceea ce privește  integrarea în societate, din cauza handicapului auditiv. Acest handicap aduce după sine mari lacune informaționale și culturale, din cauza dificultăților de percepție și comunicare. Vocabularul unui surdo-mut este incomparabil mai sărac decât al unei persoane auzitoare. Limbajul mimico-gestual specific membrilor acestei categorii sociale nu este un limbaj ușor accesibil persoanelor auzitoare, motiv pentru care comunicarea dintre surzi și auzitori se face foarte greu... Oamenii aceștia sunt făpturi a Lui Dumnezeu, cu dorințe, vise, opinii și interese, cu virtuți și căderi în păcat, duc o viață abundentă, cu un mare potențial care poate fi canalizat în folosul Bisericii și al societății din care fac parte.  Și totuși…sunt oameni deosebiți! Își duc greutatea vieții lor așa cum este… Să ne imaginam măcar o clipa că ne îmbolnăvim, iar boala ne tine țintuiți la pat o zi sau două, ni se pare mult. Dacă ne doare o mână sau un picior și nu ne putem desfășura activitățile zilnice în mod normal, ni se pare greu. Dacă nu am putea vorbi doar câteva ceasuri și ar trebui să ne facem înțeleși altfel în afară de a vorbi, ni se pare aproape imposibil. Dar, sunt oameni ca noi și dintre noi care se pot face înțeleși și pot fi înțeleși într-un mod aparte folosind un altfel de limbaj bazat pe semne; însă să ne  gândim măcar o clipă ca ei, toată viața lor comunică prin semne. Poate că mai mult ca oricând, Biserica și societatea încearcă să intervină în viața lor, în formarea lor, în pregătirea pentru viața de familie și în ocuparea unor locuri de muncă, ajutându-i să înlăture barierele create de atitudinea de milă și ignoranță. Astfel și-ar găsi un loc în mijlocul celor care sunt sănătoși din punct de vedere fizic, purtând toți cu demnitate numele de  copii ai Lui Dumnezeu, putând apărea lângă noi în fața Sfântului Altar la momentul Euharistic. Ținând cont de adevărul indubitabil că sufletul lor este întreg, fără deficiențe, în Împărăția Lui Dumnezeu vom fi toți egali”, a subliniat părintele paroh.