În Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, parohia Palanca, protopopiatul Moinești, a avut loc astăzi dezvelirea monumentului ridicat în cinstea vrednicului de pomenire, eroul Emil Rebreanu.
La acest eveniment au fost prezenți PS Ioachim Bacauanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului si IPS Arhiepiscop Ioan al Covasnei și Harghitei, care au oficiat slujba de sfințire a monumentului și slujba de pomenire a eroilor alături de un sobor de preoți și diaconi, autorități locale și județene, miniștri secretari de stat și o mulțime mare de credincioși.
La final au fost înmânate diplome și distinctii, s-au depus coroane si jerbe de flori la monumentul ridicat în cinstea subofițerului Emil Rebreanu. Ceremonia s-a încheiat cu o impresionantă paradă militară.