Cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăuanul, un sobor de preoți, în frunte cu PC Pr. Ioan Negoiță, a oficiat slujba de sfințire a clopotniței de la biserica ”Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Căbești, comuna Podu-Turcului.

Parohia Căbești este păstorită de PC Preoți Mancă Mihail și Vartolomei Nicolae iar clopotnița în cauză a fost construită pe cheltuiala familiei Alexe Constantin și Aurora, în memoria fiului lor Florin, plecat la Domnul în împrejurări tragice.
În cuvântul său, PC Pr. protoiereu a transmis binecuvântări din partea PS Ioachim atât familiei pentru ceea ce a făcut, cât și credincioșilor din zonă; a fost arătată importanța pe care o are clopotul și implicit clopotnița în cultul ortodox, credincioșii fiind sfătuiți ca atunci când vor auzi glasul clopotului să răspundă prin prezența la Sfintele Slujbe și, în contextul în care biserica ”Sf. Arhangheli” este grav „rănităˮ de amprenta timpului, să facă tot posibilul să-i vindece rănile și s-o îmbrace într-o haină nouă.
Familiei Alexe i-a fost înmânată, ca recunoștință, o diplomă de vrednicie din partea Protoieriei Sascut.