Vechea troiță, construită la intrarea în satul Țepoaia în anii 1990 a fost înlocuită în acest an cu una nouă închinată Sf. Cruci a Mântuitorului Iisus Hristos, prin dragostea jertfelnică a credincioșilor din Parohia Țepoaia, care au contribuit la ridicarea și împodobirea acesteia.
Așezată la răscruce de drumuri, troița închipuind Jertfa pe Cruce a Domnului Hristos amintește fiecărui creștin și tuturor celor ce călătoresc că sunt datori să-L cinstească din inimă pe Dumnezeu cu semnul Sfintei Cruci, să-L cheme în ajutor și să-I mulțumească pentru binefacerile primite de la El.
În Duminica a XIII-a după Rusalii, când Biserica își îndeamnă credincioșii să aducă roade vrednice de mântuire, după Sf. Liturghie, slujită în sobor de nouă preoți, sub protia părintelui Abageru Vasile, secretar al Protoieriei Sascut, enoriașii Parohiei Țepoaia împreună cu părintele Apetrei Ionuț-Liviu, au avut bucuria deplină să înscrie și acest eveniment duhovnicesc în șirul lucrărilor misionare ale acestei parohii, spre slava lui Dumnezeu.
Astfel, după săvârșirea slujbei agheasmei, s-au sfințit icoanele așezate în pridvorul bisericii parohiale cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, după ce în prealabil s-au desfășurat mai multe lucrări de reabilitarea a acestui pridvor, iar în continuare s-a săvârșit slujba de sfințire a troiței executată în stil maramureșan din lemn de stejar sculptat. Cei prezenți s-au închinat cu evlavie Cinstitei Cruci și i-au pomenit în rugăciune pe toți cei care au contribuit la realizarea acesteia, precum și pe preoții slujitori și ctitorii trecuți în veșnicie. (Pr. Abageru Vasile)