Sfințire de biserici în Eparhia Romanului și Bacăului

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a fost prezent în Duminica a XIV-a după Rusalii pentru a sfinți și binecuvânta două lăcașuri de cult în filia Motocești din Parohia Pătrășcani, Protopopiatul Onești și respectiv în satul Fundeni, din Parohia Fundeni, Protopopiatul Bacău.

La  primele ore ale dimineții de duminică, 2 septembrie 2018, Părintele Arhiepiscop Ioachim a fost prezent în mijlocul bunilor credincioși din satul Motocești, Parohia Pătrăşcani, Protopopiatul Onești, jud. Bacău, pentru a sfinți biserica nou construită cu hramul Sfânta Treime. 

Satul Motocești este un sat pitoresc așezat pe malul Trotușului inferior şi aparține comunei Gura Văii. Istoria acestei comunități este strâns legată de evoluția întregii zone, cunoscută din vechime ca fiind un spațiu în care s-au descoperit obiecte de ceramică aparținând culturii Cucuteni, Adăugat ca filie a Parohiei Pătrăşcani, satul nu are niciun indiciu al existentei vreunui lăcaș de cult, astfel că, după numirea părintelui Gheorghe Afloarei (1990) ca paroh al acestei comunități, s-a dorit ridicarea unei biserici pentru credincioși din Motocești.

Piatra de temelie la biserica proaspăt sfințită de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioachim a fost pusă de către ierarhul de pioasă amintire, Eftimie al Romanului, în data de opt noiembrie 1997. De la această dată, oamenii harnici şi gospodari ai acestor meleaguri mioritice, vrednici urmași ai răzeșilor ce şi-au păstrat valorile tradiționale şi dreapta credință, au pus umărul la ctitorirea unui lacaş de cult trainic, care să dea mărturie peste veacuri de credința statornică şi de păstrarea valorilor spirituale şi tradiționale ale neamului moldav. Catapeteasma bisericii, din lemn masiv de stejar sculptat, a fost executată prin contribuția vrednicului ctitor de lăcaşuri sfinte, trecut la Domnul, Arhim. Epifanie Bulancea de la Mănăstirea Măgura Ocnei.

Alături de ierarh, la slujba de sfințire au fost prezenți părintele protopop Ioan Bărgăoanu, un impresionant sobor de preoți, autorități locale și mulțime de popor dreptcredincios.

În cuvântul său, ierarhul a vorbit despre frumusețea și misiunea binecuvântată a unei comunități care se angajează cu râvnă la ridicarea unui lăcaș de cult. La final, preotul paroh Gheorghe Afloarei a fost hirotesit iconom stavrofor.

În după amiaza aceleiași zile, după finalizarea lucrărilor de restaurare a bisericii de lemn cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din satul Fundeni, Parohia Fundeni, Protopopiatul Bacău, aceasta a fost resfințită de Părintele Arhiepiscop Ioachim. Lucrarea de restaurare a fost încredințată părintelui Alexandru Croitoru, din anul 2011, care, cu entuziasmul tinereții sale a dinamizat mult viața bisericii din această zonă, opera socială, pastoral-duhovnicească și mai ales pe cea misionară, preocupându-se și de păstrarea și restaurarea acestui sfânt lăcaş de lemn, măcinat de dintele nemilos al timpului. Prin hărnicia şi jertfelnicia credincioşilor din această comunitate s-au realizat lucrările de restaurare, înnoire și înfrumusețare a micuței biserici, precum şi a Sfintei Mese. A fost reîmprospătată pictura și s-a realizat mobilierul bisericesc. Toate aceste lucrări s-au realizat cu efortul enoriaşilor, al Consiliului local, precum și al unor oameni de bine ce au dorit să-și înscrie numele în rândul ctitorilor înnoitori. La slujba de resfințire, precum și la Slujba Vecerniei, au participat: PC Pr. Costică Busuioc, Protopop al Protoieriei Bacău, un sobor numeros de preoți din împrejurimi, reprezentanți ai autorităților locale și credincioși. Pentru deosebitele merite  preotul paroh a fost hirotesit iconom stavrofor.