Sfințire de biserică în Filia Sârbi din Parohia Lehancea, Protoieria Sascut

Sâmbătă, 21 septembrie 2019, credincioșii din comunitatea parohială Lehancea, Filia Sârbi, comuna Podu Turcului din Protopopiatul Sascut, au trăit momente de aleasă înălțare sufletească, întrucât biserica parohială a primit veșmântul luminos al sfințeniei și hramul "Sfântului Ierah Nicolae". 

 

 

Slujba de sfințire a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în prezența ctitorilor, autorităților locale, precum și a numeroșilor credincioși din parohie și din satele învecinate, iar răspunsurile liturgice au fost date de Corul “ Filomenos” din Onești.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul a explicat sensurile duhovnicești ale sfințirii bisericii, subliniind importanța unei noi biserici în una dintre cele mai vechi așezări de pe Valea Zeletinului: 

"Am simțit buchetul de suflete de credincioși când m-ați primit, iar prin osteneala voastră astăzi vom face târnosirea bisericii, din comunitatea dumneavoastră.Văd în voi aici puritatea ortodoxiei și viața de la sat a poporului tradițional român".

La ridicarea, înfrumusețarea și împodobirea bisericii a depus efortul întreaga comunitate, Consiliul local al comunei Podu Turcului, precum și alți binefăcători ce au dorit să-și înscrie numele în rândul ctitorilor de lăcașuri sfinte.

Ca o încununare a tuturor efortului depuse în lucrările de construcție și de amenajare a noului locaș de cult, la recomandarea părintelui protopop Vasile Abageru, părintele Lupu Bogdan, a primit din partea Înaltpreasfințitului, rangul de iconom stavrofor, iar cei care au sprijinit lucrările de zidire și înfrumusețare ale bisericii au primit diplome de ctitori și vrednicie.

Pentru sprijinul acordat, domnul Cioravă Gelu, primarul comunei Podu Turcului, a fost distins de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim cu Ordinul Episcop Melchisedec pentru mireni.

Cu acest prilej, pentru începerea noului an școlar, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, a oferit în dar tuturor copiilor prezenți peste 100 de pachete, conținând rechizite școlare și dulciuri. 

Tot astăzi, Ierarhul a fost în vizită de lucru la biserica "Sfântul Ilie" din localitatea Podu Turcului , pentru a urmări lucrările de restaurare ale bisericii.

                                  ***

Piatra de temelia a bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“ a fost pusă de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim în luna August 2013. Construcția bisericii a fost finalizată în anul 2018. 

Lucrările s-au desfășurat cu sprijinul Consiliului Local al comunei Podu Turcului, a primarului Gelu Cioravă și a preotului paroh Lupu Bogdan, dar mai ales prin implicarea bunilor credincioși din satul Sârbi, care au contribuit cu însuflețire și cu mult spirit de jertfă la ctitorirea acestei biserici.(pr  Gabriel Albu)