Astăzi, duminică 7 iunie 2015, peste 5000 de credincioși băcăuani au participat la Slujba de sfințire a Sfântului Altar al Bisericii „Pogorârea Duhului Sfânt”, din Cartierul Șerbănești și de binecuvântare a Centrului educațional-catehetic „Didascalos”.
Biserica din cartierul Șerbănești, Municipiul Bacău, a îmbrăcat astăzi haină de sărbătoare. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a oficiat slujba de târnosire a sfântului lăcaș și Sfânta Liturghie în prezența unui sobor numeros de preoți și al credincioșilor care au dorit să participe la acest moment de sărbătoare, în cadrul slujbei făcându-se și rugăciuni pentru ploaie. Pe parcursul slujbei, la acest moment special, răspunsurile la strană au fost date de către Corala "Paraschevi" a Catedralei arhiepiscopale "Sf. Cuv. Parascheva" din Roman.
La finalul Sfintei Liturghii, IPS Arhiepiscop Ioachim i-a felicitat pe toți cei care au făcut posibil acest înălțător moment, oferind distincții de vrednicie.
“În această zi, voi sunteți aidoma voievozilor din vechime, ctitori și binefacători ai Bisericii lui Dumnezeu” a subliniat IPS Părinte Ioachim în cuvântul său de învățătură. Primul a fost onorat părintele Ioan Ferchiu, cel care a coordonat dintru început lucrările la această sfântă biserică, acum pensionar. Continuatorii acestuia, Adrian Ghinea și Vasile Busuioc, au primit la rândul lor binecuvântări arhierești pentru strădaniile depuse. În cuvântul rostit cu acest prilej, pr. paroh Adrian Ghinea a precizat: „Vom îndeplini rânduiala statornicită în astfel de momente, astfel, începând de luni, 8 iunie, timp de 40 de zile, neîntrerupt, vom săvârși Sfânta Liturghie în noul altar”.
Potrivit tradiției, în această zi, fiecare credincios participant la sărbătoare se va putea închina în Sfântul Altar, după sfințirea acestuia.
Înființată în anul 1933, actuala Parohie Șerbănești s-a numit, inițial „Podul de fier”, făcând referire la podul care făcea legătura dintre cartier și centrul orașului și, tot din acel an a existat inițiativa ridicării unei mici biserici, în cimitirul comunității, închinată Sfinților Voievozi. Lăcașul de cult a fost pentru mai bine de șaizeci de ani spațiul de comuniune al credincioșilor, în care și-au mărturisit credința, au primit Sfintele Taine și-au înălțat ruga dreptslăvitoare către Dumnezeu la vremuri de bucurie și au stăruit în cererea lor în clipele de cumpănă și greutăți, fiind îndrumați spiritual de preoții ce au oferit paternitate spirituală de-a lungul timpului.
La dorința enoriașilor, Părintele Ioan Ferchiu avea să înceapă demersurile pentru construirea unei noi biserici, care, prin arhitectură, dimensiuni și îmbinarea armonioasă a clasicului cu particularități moderne, se constituie a fi catedrala ce străjuiește poarta dinspre nord a orașului Bacău, dar și „o poartă a cerului” și un loc de întâlnire cu Dumnezeu
După ce familia Țonea Maria va oferi ca dar de ctitorire, o fâșie de pământ, la intersecția dintre Calea Romanului și Bulevardul Unirii, în anul 1996, chiriarhul Romanului, vlădica Eftimie († 2014) avea să pună piatra de temelie și, de la acea dată, începea lunga și greaua misiune a edificării lăcașului sfânt.
De la început s-a dorit ca această ctitorie moldovenească să fie o emblemă peste secole care să definească, prin dimensiunea zidurilor (groase de peste 1 metru) - tăria neclintită a credinţei ortodoxe pe aceste plaiuri; prin înălţimea edificiului (50 m) - permanenta aspiraţie a ctitorilor câtre mântuirea în Hristos, prin forma ei - convingerea că Dumnezeu îşi îmbrăţişează creaţia revărsând iubitoarea Sa purtare de grijă. Reunirea acestor idei a făcut-o d-l arhitect Viorel Boiciuc după al cărui proiect au fost demarate lucrările.
În conturarea siluietei noii biserici s-au îmbinat împreună cu materialele de construcție și dragostea, truda, jertfelnicia, neodihnele tuturor credincioșilor ce au dorit să vadă împlinită sfânta ctitorie.
Din anul 2003, IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim a numit la această parohie pe Părintele Adrian Ciprian Ghinea, slujitor devotat și energic, pentru a-l sprijini pe Părintele Ioan Ferchiu în activitatea pastoral-misionară și pentru a da un impuls lucrărilor de șantier, iar din anul 2014, s-a adăugat un nou slujitor, Părintele Vasile Busuioc, care, prin experiență și implicare, să-și conjuge efortul spre finalizarea proiectului.
Astfel, după 19 ani de dăruire, edificiul eclesial își deschide de astăzi generos porțile, pentru a se înveșmânta în haină de sărbătoare și pentru a-i fi consacrat Sfântul Altar, urmând a se săvârși aici sfintele slujbe. Lăcașul este împodobit cu catapeteasmă, mobilier și strane, urmând să fie realizat proiectul iconografic în frescă ce va împodobi pereții la interior. Pe frontispiciul bisericii, la exetrior, au fost așezate icoane mozaic reprezentând hramul, icoana Mântuitorului, a Maicii Domnului și a unor sfinți români. În turlele principale au fost așezate colopotele, iar în două spații aflate în lateralele catedralei din Șerbănești au fost create două săli pentru Centrul catehetic-educațional pentru tineri, denumit, în mod simbolic, Didascalos care au fost sfințite tot în această zi.
Osteneala zidirii a însumat efortul credincioșilor Parohiei Șerbănești, al Consiliului local Bacău, al Primăriei Bacău, al unor instituții și societăți binevoitoare, precum și al unor oameni de bine ce au dorit să-și înscrie numele în rândul ctitorilor de lăcașuri sfinte.