Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a fost prezent vineri, 25 noiembrie a.c., la ceas de seară, la Metocul chiriarhal ”Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului unde a oficiat Taina Sfântului Maslu, rostind, de asemenea, dezlegări și rugăciuni pentru cei bolnavi.
Deja a devenit o tradiție ca sute de credincioși din diverse parohii ale Eparhiei Romanului și Bacăului, însoțiți de păstorii lor spirituali, să urce pe dealul Metocului chiriarhal de la Valea Budului spre “devenirea întru ființă” și spre unirea cu Dumnezeu.
În deplină ascultare și iubire, credincioși din parohiile “Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfinții Arhangheli”-CFR din municipiul Bacău, au participat la slujba Sfântului Maslu, fiind astfel alături de Ierarhul lor.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre post și rugăciune, ca fiind cele mai înalte virtuți care aduc omului vindecare sufletească și trupească.
De asemenea, Chiriarhul a îndemnat pelerinii să participe la slujba de luni, 28 noiembrie, de la Mănăstirea Prislop, acolo unde Înaltpreasfinția Sa, însoțit de peste cincizeci de preoți din cele șase protopopiate ale Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului va săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și slujba de pomenire pentru părintele Arsenie Boca.
(Pr. Daniel Marari)