Într-o atmosferă de aleasă sărbătoare, astăzi, 9 februarie, ÎPS Arhiepiscop Ioachim a dăruit Sfintele Antimise preoților din Protopopiatul Roman.
Astăzi, 09 februarie, la biserica ”Înălțarea Domnului” din Cotu Vameș, a avut loc sinaxa preoților din Protopopiatul Roman. La orele dimineții, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost întâmpinat de tinerii elevi ai școlii din localitate, îmbrăcați în veșmânt de sărbătoare, precum și de cei peste o sută de preoți prezenți la eveniment. Înainte de oficierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a precizat motivația întâlnirii în comuniunea de slujire liturgică și rolul antimisului în viața de parohie. ”În ziua în care Ortodoxia serbează Odovania praznicului Întâmpinării Domnului, ne-am adunat pentru a ne împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, pentru a fi în comuniune în jurul potirului euharistic al dragostei lui Hristos, în sinaxă, pentru a comunica liturgic în soborul preoților Protopopiatului Roman, în una dintre cele mai reprezentative biserici ale eparhiei și în același timp cea mai mare catadrală din mediul rural”, a precizat ierarhul în cuvântul său. ”Alt context al întâlnirii de astăzi este cel al distribuirii, în acest protopopiat, a Sfintelor Antimise sfințite în mod solemn, într-o ceremonie unică în felul ei, la 10 ianuarie, în ziua pomenirii sf. Antipa de la Calapodești, ocrotitorul eparhiei noastre. Slujba de sfințire a antimiselor este deosebită, asemănătoare sfințirii Sf. Mese. El este unul dintre cele mai importante obiecte din biserică, deoarece îl ajută pe preot la desfășurarea ritualului liturgic. Aceste antimise au o particularitate și anume faptul că ele sunt realizate după o icoană pictată în atelierele Mănăstirii Diaconești și poartă părticele din moaștele sf. Teodosie de le Brazi. Acum, în contexul serbării Anului Omagial consacrat misiunii parohiei și mănăstirii și Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur, antimisele vor fi dăruite fiecărei biserici. Acestea sunt tot atâtea motive ce ne îndeamnă să rămânem în unitatea liturgică, dogmatică și canonică statornicită de Sfinții Părinți ai Creștinătății”, a mai menționat ÎPS Ioachim.
La finalul Dumnezeieștii Liturghii, preotul protopop Munteanu Dragoș Alexandru a rememorat momentele cele mai importante ce au marcat începutul de an pentru Eparhia Romanului și Bacăului, apoi a subliniat importanța întâlnirii în sinaxă a preoților din acest protopopiat: ”Astăzi am avut bucuria de a ne împărtăși din același potir cu Înaltpreasfințitul nostru Arhiepiscop Ioachim realizând unitatea liturgică și dogmatică mărturisită de două mii de ani în aceste ținuturi moldave. Această întâlnire în sinaxă are o importanță istorică deoarece astăzi am primit sf. Antimis semnat de noul ierarh instalat. Antimisul materializează mandatul dat de ierarh preotului în parohia încredințată”.
Tot acum a fost omagiată viața și activitatea vrednicului de pomenire patriarh Teoctist Arăpașu de la a cărui naștere s-au împlinit luna aceasta 100 de ani.
La final, Înaltpreasfinția Sa a împărțit tuturor preoților parohi Sfântul Antimis împreună cu Sfântul și Marele Mir, precum și Tipicul bisericesc pentru anul 2015.