Înatpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a prezidat marţi, 3 februarie 2014, Sinaxa preoţilor din Protopopiatul Buhuşi. Întâlnirea a avut loc la Biserica "Sfântul Nicolae" aflată lângă sediul protoieriei. Cu acest prilej, slujitorii sfintelor altare au primit Sfântul Antimis.
La o zi după sărbătoarea Întâmpinării Domnului, la sediul Protopopiatului Buhuşi s-a desfăşurat Sinaxa anuală cu preoţii acestei protoierii. La orele dimineţii, chiariarhul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, a săvârşit Sfânta Liturghie, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, în Biserica "Sfântul Nicolae" din Buhuşi. "A fost un moment deosebit, întrucât ne-am reîntâlnit cu Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, care a slujit pentru prima dată Sfânta Liturghie în calitate de Arhiepiscop în acest sfânt locaș. În cadrul slujbei, toţi preoţii s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos din acelaşi potir. Ierarhul nostru a citit, atât pentru noi, slujitorii sfintelor altare, cât şi pentru credincioşii prezenţi, o rugăciune de dezlegare", a relatat pr. Vasile Cozma, protopop al Protopopiatului Buhuşi. Bucuriei comuniunii întru Hristos i s-a adăugat hirotonia întru preot a diaconului Lica Iulian Vasile, pe seama parohiei Galbeni, Protopopiatul Buhuși.
Apoi, Înaltpreasfinţitul Ioachim a oferit părinţilor parohi Sfântul Antimis, conştienţi că sunt răspunzători de misiunea pe care o au de îndeplinit. În continuare, a fost prezentată cartea ”Zece trepte ale pocăinței”, semnată de Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, recent apărută la Editura ”Filocalia” a Eparhiei Romanului şi Bacăului. "Sinaxa preoţilor a fost o sărbătoare pentru protopopiatul nostru. Cuvântul ierarhului nostru s-a axat pe rolul preotului în parohie, dar şi pe misiunea pe care o are de îndeplinit. De asemenea, IPS Ioachim a remarcat că misiunea preotului nu este uşoară, în contextul actual al lumii moderne secularizate. La slujbă au participat atât credincioşii din Buhuşi, cât şi din împrejurimi, cu toţii trăind într-o stare de comuniune", a adăugat părintele protopop Vasile Cozma.