Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și sub directa îndrumare a părintelui Protopop Ioan Bârgăoanu, în data de 25 august, s-a oficiat Sfânta Liturghie în Capela „Sfântul Pantelimon”, a Spitalului municipal Onești.
La dumnezeiasca Taină au fost prezenți credincioși de la "Asociația nevăzătorilor" Bacău. Cu acest sfânt prilej, toți cei prezenți au înălțat rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru binefacerile revărsate în decursului anului 2016, la final fiecare primind daruri ca simbol al dragostei și generozității. "Această întâlnire în rugăciune este prima dintr-o serie de Sfinte Liturghii, cât mai îndelungată sperăm, care se vor oficia în ultima joi din fiecare lună. Următoarea întâlnire va fi va fi pe data de 29 septembrie", a declarat părintele protoiereu Ioan Bârgăoanu.
(Pr. Daniel Marari)