Miercuri, 31 iulie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman. Cu acest prilej au fost oficiate două hirotonii.
Din soborul preoților și diaconilor care au oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim au făcut parte preotul Nicolae Zaharia, protopop al Protopopiatului Onești, precum și preoți care au primit Sfânta Taină a Hirotoniei la începutul acestei săptămâni, aflați în perioada de pregătire liturgică.
În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția sa a hirotonit întru preot pe diaconul Apostoaie Daniel, care își va desfășura activitatea pastoral-misionară în Parohia Coșnea, Protopopiatul Moinești, sub îndrumarea preotului protopop Costel Mareș.
Totodată, teologul Zaharia Marian, absolvent al cursurilor de licență și de masterat din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei”, Universitatea Ovidius-Constanța, a fost hirotonit în treapta de diacon, urmând ca joi, 01 august, să primească Sfânta Taină a Hirotoniei întru preot, în cadrul Sfintei Liturghii ce va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim la Catedrala arhiepiscopală din Roman. După finalizarea stagiului de practică liturgică, ce va fi desfășurat sub îndrumarea slujitorilor Catedralei arhiepiscopale, noul hirotonit își va îndeplini activitatea pastoral-misionară în Parohia Păltinata din Protopopiatul Onești.
În cuvântul de învățătură adresat la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre activitatea pastorală a preotului și despre rolul său misionar în comunitatea rurală, urmând exemplul preoților de vocație care au rămas în conștiința fiilor și a fiicelor duhovnicești ca oameni de înaltă ținută morală ce și-au dedicat întreaga viață slujirii lui Dumnezeu și oamenilor.
Răspunsurile la strană au fost oferite de Corul „Diaconia” al Catedralei arhiepiscopale din Roman.
(Pr. Valentin Băltoi)