Sfânta Liturghie Arhierească, la Biserica „Narcisa”, Bacău

Marți, 7 ianuarie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Parohia „Sfântul Dumitru” Narcisa, Bacău, în prezența preoților slujitori ai acestui sfânt chivot băcăuan, a unor preoți băcăuani, și a credincioșilor și pelerinilor veniți pentru împreună rugăciune la ceas de sărbătoare închinată Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului.  

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți la finalul evenimentului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a precizat faptul că participarea credincioșilor la Sfânta Liturghie le dă posibilitatea să retrăiască darul Botezului, iar osteneala călugărilor din mănăstiri nu este altceva decât o actualizarea a vieții marelui ascet și înaintemergător, ei anticipând prin curăția și castitatea vieții lor realitatea și taina viețuirii omului în Împărăția Cerurilor.

„De fiecare dată când participăm la Sfânta Liturghie noi ne îmbrăcăm în haina baptismală. Bucuria sărbătorii Botezului Domnului s-a prelungit până astăzi, în ziua închinată de Biserică Sfântului Ioan Botezătorul. Sfântul Ioan este modelul vieții monahale, el viețuind în pustie și fiind descoperit ca un mare profet, care a primit cinstea de a face cunoscut pe Hristos lumii. Astăzi prăznuim pe cel mai mare profet care încheie lista profeților Vechiului Testament și o începe pe cea a Noului Testament. Pentru vremurile noastre, călugării sunt cei care anunță ziua a noua, pentru că ei nu se însoară nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu. Haina lor este totdeauna smerită și comportamentul în concordanță cu învățătura Bisericii, pentru ca oamenii, văzând faptele lor, să slăvească pe Dumnezeu, Cel în Treime lăudat”. 

La final, părintele paroh Ioan Plășcău a amintit credincioșilor câteva aspecte desprinse din evenimentul petrecut la Roman în data de 4 ianuarie, când s-au împlinit 25 de ani de arhierie și 10 ani de arhiepiscopat pentru Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, exprimându-și bucuria de a fi fost prezent la acest eveniment la care au participat 10 ierarhi invitați, și a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru prezența la Sfânta Liturghie în această zi, la Biserica Narcisa. 

La finalul Sfinte Liturghii, preotul Ionuț Pleșcău a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, transmis Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim în data de 4 ianuarie, cu prilejul împlinirii unui deceniu de arhiepiscopat.