În Duminica Floriilor, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală din Roman.
La acest popas de rugăciune închinat de Biserică întrării în cetatea Ierusalimului a Domnului Iisus Hristos, alături de Ierarh s-au aflat în slujire preacuviosul părinte arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial, preoți și diaconi ai Catedralei arhiepiscopale, precum și mulțime de credincioși romașcani, prezenți în comuniune de rugăciune pentru a se împărtăși din bucuria acestui Praznic Împărătesc, purtând în mâini palmete ca oarecând în Ierusalim ucenicii care au întâmpinat pe Hristos Domnul.
Cuvântul de învățătură a fost adresat credincioșilor prezenți de preotul Frăsilă Bogdan, protopop al Protopopiatului Roznov, care a vorbit despre semnificațiile ungerii cu Sfântul și Marele Mir în Ortodoxie, despre mirul faptelor bune pe care omul îl oferă lui Dumnezeu, despre semnificațiile teologice ale sărbătorii și despre legătura dintre Ierusalimul pământesc și Ierusalimul ceresc în conștiința creștină.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a adresat celor prezenți un cuvânt de învățăturî în care a vorbit despre legătura dintre faptele mântuitoare pe care le săvârșesc credincioșii și palmetele pe care în această zi de sărbătoare le poartă în mâni, ca semn al biruinței împotriva răului și a morții: „Am început Săptămâna Pătimirilor. De astăzi, Hristos merge pentru a se așeza pe Tronul pe care l-a conceput din eternitate, și anume Sfânta Cruce. Iată, așadar, cum lemnul de ocară devine lemn binecuvântat și tot ceea ce era în umbra Legii și în moarte, revine la viață ca și primăvara. Rugăm pe Bunul Dumnezeu ca aceste palmete pe care le aveți în mâini să fie semnele biruinței voastre asupra răului, semnele faptelor bune ale frățiilor voastre pe care le-ați săvârșit în postul acesta și toate celelalte virtuți care, cumulate, se vor depune înaintea Tronului lui Dumnezeu pentru faptul că rugăciunea înălțată către Dumnezeu se duce ca o tămâie cu bună mireasmă. Aceste fapte bune noi le împlinim pentru ca Dumnezeu să se recunoască în noi”.
În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Craivan Eusebiu a fost hirotonit în treapta de diacon pe seama Catedralei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman, iar cu acest prilej, mulțumind membrilor corului Diaconia al Catedralei arhiepiscopale, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre slujirea diaconului în cadrul liturgic, dar și despre semnificația acestei trepte preoțești în biserică, precizând faptul că „cei șapte diaconi care au fost rânduiți de Hristos după slăvita Sa Înviere, îndeplineau o misiune administrativă în Biserică, însă mai târziu diaconul a devenit un slujitor al Tainelor lui Dumnezeu alături de episcop sau de preot”.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Paraschevi” al Catedralei arhiepiscopale.