Miercuri, 13 martie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la Parohia Schineni din Protoieria Bacău a avut loc ședința preoților care vor susține una sau mai multe cateheze în cadrul întâlnirilor cercurilor pastorale, pe parcursul anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și a anului comemorativ al tuturor sfinților tămăduitori fără de arginți”.
În debutul întâlnirii la care au participat 25 de preoți, a fost înălțată o rugăciune, iar mai apoi părintele protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche, cel care a prezidat întâlnirea, a transmis gândul de bine al ierarhului și dorința de a dinamiza activitățile dedicate anului 2024, de ajutoare și sprijinire a celor în neputințe, dar și de evidențiere a învățăturilor duhovnicești cu privire la tămăduirea sufletului și a trupului.
Astfel, prin bunăvoința preoților Toma Constantin de la Parohia Gârleni și Hărăbor Bogdan de la Parohia Plopana a fost recapitulată metodologia redactării unei cateheze. Au fost revizuite cele șapte momente logico-psihologice, au fost dezbătute aspecte practice, s-a oferit răspuns întrebărilor ce țin de logistică și au fost prezentate eventualele riscuri care trebuie evitate atunci când se pregătește susținerea unei cateheze.
De asemenea, părintele protoiereu a adus în atenția celor prezenți faptul că temele și datele de susținere a catehezelor au fost deja stabilite prin coordonatorii cercurilor pastorale, urmând ca la fiecare dintre acestea să fie susținută o diferită temă. Totodată, temele propuse pot fi susținute și cu alte prilejuri precum posturile de peste an sau evenimentele cultural-religioase din viața unei anumite comunități.
La agapa frățească pusă la dispoziție de către părintele Nicolae Gavriliu, parohul bisericii gazdă, au fost dezbătute diferite aspecte cu privire la buna organizare a Marșului pentru Viață care va avea loc pe 24 martie. Detalii aici.
Pr. Răzvan-Dimitrie Radu