În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, șase martie, după săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, la Parohia Izvoarele, din mun. Bacău, în biserica parohială închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, într-o atmosferă de comuniune și dragoste creștină, s-a preserbat ziua de 8 martie, dedicată tuturor femeilor.
După săvârșirea Sfintei Liturghii, la finalul predicii prilejuite de pericopa evanghelică a acestei duminici, preotul paroh Ciprian Marius Cloșcă a vorbit despre însemnătatea femeii și a maternității în lucrarea de propășire și mântuire a neamului omenesc.
„Fiecare dintre noi este dator cu iubire și cinstire față de bunicile, mamele și soțiile noastre, care sunt modelul prin excelență al smereniei și răbdării, al iubirii și jertfelniciei. Mamele sunt capabile de orice jertfă pentru copiii lor, îngrijindu-i și modelându-i pentru a fi vlăstare demne ale Bisericii și societății”.
Totodată, evocând chipul Maicii Domnului și al mamelor unor sfinți de seamă ai Ortodoxiei și creștinismului, în general, părintele Ciprian Cloșcă a evidențiat caracteristicile speciale ale mamelor creștine, ele fiind acelea care au o influență decisivă asupra educației și comportamentului copiilor și al tinerilor în viața cotidiană.
La finalul cuvântării, părintele Ciprian Cloșcă a recitat imnul ”Inimă de mamă”, alcătuit de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, cu prilejul acestei zile, și mulțumind Înaltpreasfinției Sale pentru darul de suflet făcut tuturor mamelor creștine, a felicitat mamele prezente pentru râvna și dragostea lor sfântă în cultivarea și trăirea credinței strămoșești.
Apoi, pe acordurile imnului ”Mulți ani trăiască”, parohul a dăruit flori și mărțișoare tuturor mamelor prezente la acest moment înălțător.