Predicând Cuvântul Vieții, Iisus Mântuitorul
Astăzi în Biserici spune pilda cu Semănătorul.
A mai spus și alte pilde, dar aceasta o explică,
Pentru ca să-i prindem sensul și valoarea-i infinită.
Înconjurat de noroade Iisus zice așa:
„Ieșit-a semănătorul s-arunce sămânța sa,
Iar una dintre semințe a căzut în drum uscat,
Călătorii au călcat-o, iar păsările au mâncat'.
O altă sămânță bună a căzut pe piatră seacă,
A germinat, sărăcuța, dar, rămânând fără apă,
S-a uscat pierind îndată. Căci, fără umiditate
Nici o plantă nu ajunge până la maturitate.
O alta, din întâmplare, s-a rătăcit prin ciulini,
Care au înăbușit-o, ca oaia prinsă-ntre spini.
Însă o altă grână, semănată de-un copil,
A avut șansa să cadă într-un pământ bun, fertil.
Având în sol umezeală și ploi la timp potrivit,
Planta binecuvântată a adus rod însutit.”
***
După această preludă, Iisus a zis în grabă:
„Cine are urechi bune s-audă și să-nțeleagă!”
Pentru ca să prindem sensul ei misterios
Să ascultăm exegeza facută chiar de Hristos:
Reluând cuvântul, iarăși, Hristos Domnul ne îndeamnă
Să-nsămânțăm primăvara ca să culegem în "toamnă"!
Sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu Celui Viu,
Care, la plinirea vremii, a răsunat în pustiu.
Cuvântul, ca și sămânța, se aruncă peste tot.
Ea cade pe drum, pe piatră, în ciulinii pentru foc.
Alta cade în ogorul cu pământ fertilizat,
Iar semănătoru-așteaptă să culeagă rod bogat.
Drumul, piatra sau ciulinii, precum și cernoziomul
Sunt suflete conștiente ce ființează tot omul.
Deci, sămânța cea căzută lângă-o margine de drum
Reprezintă pe aceia ce primesc cuvântul bun.
Dar vicleanul cel potrivnic, cu puterea diavolească,
Din inimi smulge cuvântul, ca să nu se mântuiască.
Cei cu inima de piatră primesc slova-n bucurie,
Dar, neavând roua vieții, sfârșesc întru tragedie.
Sămânța germinativă, căzută între ciulini,
Arată pe acei oameni ce săvârșesc urâciuni.
Precum pasarea se ouă în desișul spinilor,
Tot așa și ei Cuvântul și-l pun în inima lor.
Dar, adesea, când necazuri ajung de ii asaltează,
Uită Cuvântul Vieții și, lamentabil, sucombează.
Însă-n inima smerită din templu zidit pe stânci,
Cuvântul care zidește prinde rădăcini adânci.
Acești oameni aduc roadă și au chipul luminos,
Întrucât aud cuvântul, îl lucrează-ntru iubire și...
urmează lui Hristos.
