Școala Primară Mușatinii din cadrul Fundației „Episcop Melchisedec” se bucură începând cu Noul An Școlar 2023-2024 de un sediu nou. Astfel, instituția școlară dispune de două corpuri de clădire, renovate și dotate corespunzător, unde cei care au optat să se înscrie la Școala Primară Mușatinii beneficiază de cele mai moderne condiții necesare unui învățământ performant.
În seara zilei de 5 septembrie a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, înconjurat de preoți, cadre didactice, angajați ai instituției și părinți ai copiilor, a sfințit corpurile de clădire ale tinerei școli și a binecuvântat pe cei prezenți.
Lucrările de renovare ale imobilelor și dotările acestora (mobilier școlar nou, table moderne interactive etc) s-au efectuat din fondurile proprii ale Fundației „Episcop Melchisedec”, sub coordonarea directă a preacuviosului părinte arhim. Pimen Costea, președintele Fundației „Episcop Melchisedec”.
Școala Primară Mușatinii are formate 4 clase de elevi (Clasa Pregătitoare, Clasa I, Clasa a II-a și Clasa a III-a), cu un efectiv de 60 de elevi. Clasa Pregătitoare, nou formată, cuprinde 15 copilași.
În aceeași „Grădină de Copii”, funcționează de mai bine de 10 ani Grădinița cu Program Prelungit „Episcop Melchisedec”, unitate de învățământ acreditată și cu reputație în zonă.
Astfel, aproape 200 de copii așteaptă ca luni, 11 septembrie să audă clopoțelul sunând, ca, în aceeași zi, la ora 16.00, să primească binecuvântare arhierească pentru „Deschiderea Noului An Școlar!” (monahia Dionisia Șchiopu, director educațional Fundația „Episcop Melchisedec”).