Ședință de lucru a Sfântului Sinod dedicată evaluării și intensificării pastorației

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit miercuri, 21 iulie 2021, în ședință de lucru, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Pe ordinea de zi s-au aflat propuneri privind viitoarea canonizare, în 2025, a unor mărturisitori și mari duhovnici din timpul comunismului, precum și înființarea a două parohii româ­nești în afara granițelor țării, la Ljubljana, în Slovenia, și în Dubai, Emiratele Arabe Unite.

După rostirea apelului nominal de către Prea­sfin­țitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a deschis lucrările Sfântului Sinod, rostind un cuvânt introductiv în care a evidențiat faptul că evenimentele desfășurate în acest an au avut ca punct central pasto­rația: „Lucrările Sfântului Sinod din această sesiune sunt legate de diferite aspecte ale vieții Bisericii. În mod deosebit, este Anul omagial al pastorației românilor din afara României și Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul. Toate activitățile din acest an au avut ca punct central de convergență pastorația. În mod deosebit, la emisiunile posturilor de radio și televiziune ale Patriarhiei Române, dar și în Ziarul LUMINA, au fost foarte multe solicitări adresate ierarhilor din diasporă sau din apropierea granițelor României, pentru a explica, a aduce mărturie despre activitățile Bisericii noastre în jurul granițelor României și în diaspora occidentală. Aici avem o concentrare deosebită în privința pas­torației pentru românii din afara României. Apoi, anul comemorativ presupune și o grijă deosebită pentru cimitire și monumentele funerare. Se constată că este foarte mult de lucru pe teren în ceea ce privește evidențierea valorii liturgice și culturale a cimitirelor. Avem un început bun cu actualizarea Regulamentului pentru cimitire, care, cu contribuția și aprobarea Sfântului Sinod, a fost publicat, și este foarte important ca să punem în aplicare prevederile regulamentului pentru administrarea acestor cimitire”.

De asemenea, Patriarhul României a anunțat că în cuprinsul șe­din­­ței de lucru a Sfântului Sinod se aduc și precizări cu privire la canonizarea de noi sfinți, mai ales preoți mărturisitori din perioada comunistă. „Desigur, avem o mul­țime de activități care au fost desfă­șurate și sunt evidențiate fie de către Cancelaria Sfântului Sinod, fie de diferite sectoare ale Admi­nistrației Patriarhale. Este important să reținem că avem o bucurie venită ca solicitare din partea a două comunități din afara României, și anume înființarea a două parohii noi, una în Slovenia, la Ljubljana, și alta în Dubai, în Emiratele Arabe Unite. Aceasta arată că românii aflați în afara României conștientizează importanța men­ținerii legăturii lor spirituale cu Biserica Ortodoxă Română. Este o ședință de lucru, însă care are și aspecte practice, dar și aspecte duhovnicești. În cuprinsul acestei ședințe se aduc unele precizări privind viitoarea canonizare de noi sfinți, mai ales preoți mărturisitori și mari duhovnici din perioada comunistă. În anul 2025, acești mărturisitori și mari duhovnici din timpul comunismului vor fi, cu ajutorul lui Dumnezeu, trecuți în calendar pentru a sublinia, la împlinirea a 140 de ani de Autocefalie și 100 de ani de Patriarhat, impor­tanța mărturisirii dreptei credințe și a promovării vieții creștine în istorie”, a spus Întâistătătorul Bisericii noastre.

În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a invitat pe Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, să susțină meditația duhovnicească, intitulată „Arhiereul - duhovnic al duhovnicilor. Responsabilitatea îndrumării duhovni­cești a arhiereului față de păstorii de suflete”.

Ierarhii membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-au întrunit apoi în comisiile sinodale pentru întocmirea referatelor privind probleme repartizate: Comisia pastorală, monahală și socială; Comisia teologică, liturgică și didactică; Comisia canonică, juridică și pentru disciplină; Comisia pentru comunități externe, relații interortodoxe, intercreștine și interreligioase.

Așa cum este tradiția liturgică, înaintea lucrărilor Sfântului Sinod, a fost săvârșită o slujbă de Te Deum în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei de către Prea­sfințitul Părinte Nichifor Botoșă­neanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Ziarullumina.ro