Cu binecuvântarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, marți, 2 martie a.c., în sala de ședințe a Protopopiatului Roman, a avut loc întâlnirea delegatului Centrului Eparhial cu membrii comisiilor de inventariere din cadrul protoieriei.
Cu acest prilej a avut loc o sedință lucrativă, la care au participat, alături de pr. protopop Dragoș Munteanu și preoții care formează comisiile de inventariere. Delegat din partea Centrului eparhial la această întâlnire a fost PC. Pr. Paleu Gheorghe, consilier eparhial al Sectorului Patrimoniu și Construcții bisericești.
În cadrul acestei consfătuiri au avut loc discuții în cadrul cărora au fost identificate detalii cu privire la metoda de lucru, greutățile întâmpinate, dar și date statistice privind stadiul activității de inventariere și termenele finale de predare. Această întâlnire a avut ca scop evaluarea, îmbunătățirea și uniformizarea modului de lucru al comisiilor de inventariere care sunt în plin proces de inventariere a bunurilor de patrimoniu, apropiindu-se deja de finalizarea celei de a doua etape, în conformitate cu hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și cu legislația în vigoare.
(Pr. Daniel Marari)