Ședință administrativă, în Protopopiatul Buhuși

Joi, 21 ianuarie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, a avut loc prima ședință administrativă a preoților din Protopopiatul Buhuși.
 

În cadrul ședinței au fost aduse în discuție diferite aspecte referitoare la bisericile monument istoric din protopopiat și la parohiile nou înființate care, prin preoții parohi, vor trebui să facă demersuri în vederea obținerii actelor de proprietate. De asemenea, în contextul proclamării anului 2016 ca „An omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox” și „An comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești”, s-au stabilit cele două ședințe pastoral-misionare, temele și preoții care le vor susține. Apoi s-a reamintit componența Cercurilor pastorale, stabilindu-se ca prima întâlnire să se desfășoare în luna februarie la Cercul pastoral „Sf. Ap. Petru și Pavel” în Parohia Hociungi I. La final, Părintele Protopop a făcut cunoscut celor prezenți faptul că în data de 3 martie a acestui an va avea loc Sinaxa anuală a preoților din Protopopiatul Buhuși la Catedrala „Sf Nicolae”, apoi a fost săvârșită slujba parastasului pentru Părintele Constantin Pădure, fost preot la Parohia Broșteni, trecut la cele veșnice în anul 2015.