Preoții din Protoieria Onești s-au întâlnit joi, 20 februarie, în prima ședință administrativă din anul 2025 la sediul Protoieriei. Ședința a fost prezidată de părintele Daniel Alexandru Zamfir, consilier eparhial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, în prezența părintelui protoiereu Nicolae Zaharia.
Părintele consilier a transmis preoților prezenți binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale și a adus la cunoștința acestora cele mai noi decizii ce țin de Sectorul administrativ – bisericesc. Totodată, preacucernicia sa a rostit un cuvânt de suflet în care a evidențiat necesitatea trăirii în Duhul Evangheliei lui Hristos, a concordanței dintre cuvântul rostit și faptele săvârșite, mai ales în viața preoților, punând un accent deosebit pe relația pe care trebuie să o aibă fiecare credincios, cleric sau mirean, cu părintele său duhovnic. Pentru aceasta este imperios necesar ca slujitorii Sfântului Altar să se afle într-o continuă pregătire, să studieze operele Sfinților Părinți și Sfânta Scriptură.
Ținând cont de faptul că anul 2025 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române „Anul comemorativ al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”, în cadrul ședinței au fost prezentate două comunicări științifice:
- „Aspecte liturgic-mărturisitoare ioaniene – crâmpeie euharistice” extrase din lucrarea „Misiune și Mărturie creștină în scrierile noutestamentare ale Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul”, lucrare ce reprezintă teza de doctorat a părintelui Simion Purice de la Parohia Grozești din Oituz, susținută în anul 2022;
- „Smerenia, semn al duhovniciei”, lucrare susținută de părintele Daniel Nechita, de la Parohia „Sfântul Gheorghe”, din Târgu Ocna, care a prezentat chipuri de părinți îmbunătățiți ce au lucrat, printre alte virtuți, smerenia și au fost canonizați.
Întrucât Biserica cinstește totdeauna eroii neamului, se roagă pentru odihna lor în Împărăția Cerească și susține activitățile dedicate comemorării jertfei lor, s-a hotărât reînnoirea aderării preoților la Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”.
În partea de final a ședinței au fost făcute diverse anunțuri administrative, iar preoții au adresat întrebări cu privire la numite aspecte ce țin de activitatea preoțească în parohiile pe care le păstoresc. Părintele protoiereu Nicolae Zaharia a prezentat cel de al 8-lea număr al revistei Protopopiatului Onești „Împreună Slujitori” cu tematica principală „Duhovnicia Cuvântului” și a amintit principalele activități ce se vor desfășura în cuprinsul Protoieriei în perioada imediat următoare, aducând în atenție în mod special tradiționala procesiune cu Sfânta Cruce din duminica a III-a a Postului Mare, care asimilează și „Marșul pentru viață”.
(Pr. Florin Robert Blănaru)