La sediul Protoieriei Onești s-a desfășurat astăzi, 26 februarie, Ședința administrativă a preoților Protoieriei Onești, la care a fost invitat să prezinte lucrarea cu titlul “Unitate de Credință și Neam”, părintele Florin Blănaru, preot slujitor la Mănăstirea Caraclău.
La începutul ședinței s-a oficiat Slujba Parastasului pentru părinții arhimandriți plecați către Împărăția cerurilor în această săptămână, părintele Arsenie Voaideș de la Mănăstirea „Sf. Sava” și părintele Antonie Jeflea de la Mănăstirea Giurgeni. Părintele Protopop Ioan Bârgăoanu a coordonat lucrările şedinţei salutând prezența părintelui Alexandru Zamfir, consilier administrativ, reprezentant al Centrului Eparhial, a părintelui Ilarion Mâță, inspector eparhial și de asemenea a transmis mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului tuturor preoților prezenți.
Părintele Inspector Ilarion Mâță a prezentat apoi proiectele eparhiale social-filantropice care sunt în derulare, precum și proiectele care se doresc a se implementa începând cu acest an. Dintre cele deja demarate enumerăm:
- Păstrarea unui sens al vieții, în cazul tinerilor bolnavi de cancer;
- Tinerii români în căutarea valorilor credinței creștine și a tradiției populare autentice;
- O zi cu tinerii în tinda Bisericii;
- Proiect dedicat dezvoltării serviciilor social-educaționale pentru tinerii și copiii aflați în dificultate;
- Proiect pentru prevenirea delincvenței juvenile și a consumului de stupefiante în rândul tinerilor;
- Proiect medico-social: Sănătate pentru sate;
- Întinde o mână și dă o șansă vieții, Donează sânge;
Între proiectele ce vor fi implementate amintim:
- Dezvoltarea serviciului de îngrijire la domiciliu al bătrânilor;
- Liturghia după Liturghie;
- Nici o Parohie fără filantropie.
Ședința s-a terminat tot în atmosferă de rugăciune, iar la final, colegiul de redacție al revistei „Împreună slujitori” a Protoieriei Onești s-au întâlnit într-o ședință de lucru pentru a discuta detalii cu privire la titlurile ce vor apărea în viitorul număr al publicației.