Marţi, 19 decembrie 2017, în sala mare a Cercului Militar din Roman a avut loc concertul anual de colinde oferit de către elevii Liceului Teologic „Episcop Melchisedec”, sub genericul „Seară de colinde”, în cadrul unei manifestări organizate în parteneriat cu Batalionul 43 de aprovizionare şi transport Roman-Muşat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi al Bacăului.
În cadrul programului au concertat corurile Laudamus, dirijat de prof. Gheorghe Gozar, Teoforii, dirijat de prof. Ovidiu Trifan şi Melozii Romanului, dirijat de părintele arhid. prof. Vlăduţ Samoilă. Prezentator a fost părintele arhimandrit Andrei Ioniţă, mare eclesiarh al Catedralei arhiepiscopale din Roman. După colindele tradiţionale româneşti, apreciate de asistența din sala ce a devenit neîncăpătoare, au luat cuvântul d-na comandant al Garnizoanei Roman, col. Aurelia Tiţa, d-nul locot. Col. Florin Stafie, comandant al Batalionului 43 Roman Muşat, d-na viceprimar Roxana Iorga, iar în încheiere, d-nul primar Lucian Micu, cu toţii apreciind frumuseţea colindelor. Înaltpreasfinţitului Ioachim i-a fost oferită o Distincţie de Excelenţă din partea Batalionului 43, pecetluindu-se cu acest act o pagină frumoasă din istoria colaborării dintre cele două instituiţii apreciate de opinia publică românească, Biserica şi Armata. La sfârşit, într-o atmosferă călduroasă, a avut loc tradiţionala întâlnire a copiilor cu moşul, într-un exerciţiu de comuniune reprezentat atât de plastic prin colăceii ce au fost oferiţi tuturor membrilor asistenţei, în număr de aproximativ 160 de persoane. „Mulţumim Înaltpreasfinţitului Ioachim pentru că a acordat binecuvântare pentru organizarea acestei manifestzări în parteneriat cu batalionul romaşcan, oficialităţilor ce au fost prezente la eveniment, precum şi auditoriului ce a vibrat alături de elevii noştri în cadenţa colindelor” a precizat I. Amărinii