Școala și Biserica, împreună pentru cei în nevoie, la Comănești

Miercuri, 1 aprilie, Parohia „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Comănești a devenit loc de întâlnire între generozitatea copiilor și nevoile semenilor, în cadrul proiectului caritabil „Fii lumină pentru cei care au nevoie!”. 67 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Liviu Rebreanu” din Comănești, din clasele a II-a și a IV-a, coordonați de doamnele învățătoare Atudorei Ana-Maria, Ardeleanu Nicoleta-Viorica și Gabor Adriana-Găbița, au poposit la biserică, aducând cu ei daruri pentru cei aflați în dificultate, în special produse alimentare neperisabile.

Copiii au fost întâmpinați cu bucurie de părintele paroh, Costinel Milon, care a binecuvântat osteneala lor și a tuturor celor implicați în această frumoasă lucrare de milostenie. Cu acest prilej, a fost săvârșită o slujbă de mulțumire pentru toate darurile revărsate de Dumnezeu asupra copiilor, părinților și cadrelor didactice, subliniindu-se importanța recunoștinței și a inimii deschise către aproapele.

În cuvântul adresat celor mici, părintele i-a îndemnat să păstreze vie, pe tot parcursul vieții, bucuria de a dărui și de a se gândi la cei aflați în suferință sau lipsuri. Totodată, copiii au primit și câteva învățături scurte despre semnificația duhovnicească a Sărbătorii Floriilor, învățând că adevărata lumină a sufletului se naște din iubire, smerenie și dăruire.

Momentul a fost întregit de un frumos program artistic: elevii au cântat imne specifice Sărbătorii Floriilor și au rostit poezii dedicate acestui slăvit praznic, aducând un plus de emoție și bucurie în sufletele celor prezenți. Drept răsplată pentru implicarea și sensibilitatea lor, copiii au primit mici daruri din partea parohiei.

După plecarea elevilor, Parohia „Sfântul Arhidiacon Ștefan” a completat pachetele cu jucării, jocuri, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte pentru copii și adulți, toate fiind ulterior distribuite familiilor nevoiașe de către voluntarii parohiei, într-un gest concret de solidaritate creștină.

Această activitate se înscrie într-un parteneriat de durată între Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” și Parohia „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Comănești, colaborare care, de-a lungul anilor, a dat naștere unor numeroase inițiative educative și filantropice. Prin astfel de acțiuni, copiii sunt formați nu doar intelectual, ci și spiritual, învățând că adevărata lumină a vieții vine din iubirea față de Dumnezeu și față de oameni.

Într-o lume în care individualismul tinde să câștige teren, astfel de exemple devin mărturii vii ale faptului că binele se învață și se transmite, iar sufletele curate ale copiilor pot deveni făclii aprinse pentru cei aflați în nevoie.

(Pr.C.M.)