Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în perioada 30 iunie-5 iulie, în parohiile Prădaiș, Huruiești I, Huruiești II, Fundoaia, Corni și Gherdana s-a desfășurat ediția acestui an a școlii de vară.
Astfel, ca în fiecare an, 49 de copii din aceste comunități parohiale, prin grija preoților parohi, precum și a domnilor primari Marian Zăbrăuțanu și Tăbăcaru Petru, s-au bucurat de o frumoasă tabără timp de 4 zile în orașul Horezu din județul Vâlcea.
În această perioadă, tinerii au petrecut momente speciale împreună, s-au bucurat de natură și de jocuri în aer liber, vizitând principalele obiective turistice și religioase ale zonei: mănăstirile Bistrița, Govora, Hurezi, Polovragi, Arnota, dar și Peștera Polovragi, Muierii, Liliecilor și Peștera Ursului.
De asemenea, aceștia au avut parte de relaxare și distracție la Ștrandul Băile Govora și au parcurs celebrele trasee montane: Transfăgărășan și Transalpina.
La final, participanții au adus mulțumire organizatorilor pentru grija și osteneala pe care o arată în fiecare an pentru ca ei să petreacă câteva zile din vacanța de vară cu mult folos și bucurie!
Pr. Apostu Ionuț Alexandru