Școala de vara Acasă la Sfântul Nicolae, ediția a VII-a, s-a desfășurat în perioada 1 august – 12 august 2022, în intervalul orar 9 – 12, pentru un număr de peste 70 de copii, cu participarea a 20 de voluntari.
La Catedrala Naşterea Maicii Domnului şi Sfântul Ierarh Nicolae , preoții și profesorii implicaţi în proiect au gândit un plan de activităţi, pentru o perioadă de două săptămâni ce au acoperit diverse domenii: educaţie religioasă, educaţie pentru sănătate, educaţie socio-culturală, sportivă, de autocunoaştere şi dezvoltare emoţională.
Anul acesta, parteneriatul a avut ca temă RUGĂCIUNEA ȘI COMUNITATEA, au fost incluse activităţi referitoare la păstrarea tradițiilor religioase ale neamului românesc, constând în împărtășirea experiențelor religioase pe meleagurile unde locuiesc, plecând de la cunoașterea comunității locale.
Copiii au participat la activități care au implicat identificarea instituțiilor importante din zonă, precum Primăria Moinești, Biblioteca Municipală, Centrul Cultural Lira, Spitalul Municipal de Urgență, Poliția Moinești, prin vizitarea instituțiilor sau prin efectuarea unor activități cu reprezentanții acestor instituții.
Scopul acestui proiect constă în stimularea implicării voluntare a copiilor în activităţi recreativ-instructive, cu promovarea şi valorizarea potenţialului individual şi de grup a acestora, precum şi însuşirea, pe termen scurt şi lung, a unor alternative real-educative de petrecere a timpului liber în opoziţie cu tentaţiile nocive tot mai des întâlnite (excesul utilizării calculatorului, grupuri construite pe principiul dominării şi violenţei).
Activitățile au fost în concordanță cu propunerile făcute de către Biroul de catehizare a tinerilor din cadrul Sectorului cultural al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului(copiii au participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și s-au împărtășit , pregătindu-se prin post și spovedanie). Au aflat aspecte importante din viața Sfinților Isihaști( Sf. Simeon Noul Teolog, Sf. Grigorie Palama, Sf. Cuvios Paisie de la Neamț) și a Sfinților Tineri (Sf. Filofteia, Sf. Ioan Valahul și Sf. Stelian).