În sala de festivităţi a Primăriei Poduri, vineri, 17 august, a avut loc închiderea festivă a cursurilor celei de-a şaptea ediţii a Şcolii de Vară organizată de Parohia Poduri, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „General Nicolae Şova”, primăria din localitate şi UNICEF România.
La activitățile școlii de vară, ce au început după Sfânta Liturghie prilejuită de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, a participat un număr de 110 copii, împărțiți pe grupe de vârstă în cinci categorii.
Pe parcursul celor două săptămâni, în fiecare dimineața, beneficiarii acestor cursuri au început activitățile cu rugăciune, iar, miercuri 15 august, cu ocazia Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, au participat la Sfânta Liturghie săvârșită în bisericile parohiei, împărtășindu-se cu Sfintele Taine.
Dintre atelierele desfășurate în toată această perioadă amintim: ceramică și olărit; pictură pe lemn, pânză, oluri de flori și pietre, sub coordonarea doamnei artist plastic Iustina Gherasim; istoria - cea mai frumoasă poveste, susținut de doamna profesoară Raluca Ancuța; primul ajutor salvează vieți, susținut de doamna profesoară Lorina Lăzărică; inițiere în bătut toaca; activități culinare; țesătorie; activități sportive: pescuit sportiv, exatlon, drumeție, inițiere în tainele rezolvării cubului Rubik.
Cu ocazia festivității de închidere s-a organizat o expoziţie cu o parte dintre lucrările efectuate de copiii prezenţi la cursurile diferitelor ateliere, iar aceștia au oferit un frumos program artistic, având ca inspirație sărbătorirea Centenarului Marii Uniri.
Au fost apoi înmânate diplome de participare tuturor copiilor care au frecventat cursurile Şcolii de vară, precum şi voluntarilor şi cadrelor didactice implicate în aceasta frumoasă activitate. Câștigătorii probelor sportive au fost premiați deasemenea cu medalii și cupe oferite de parohie, iar pe tot parcursul școlii copiii au primit dulciuri, fructe și hrană ecologică de la ferma domnului Nicolae Cimbru.
„Mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, pentru binecuvântare și susținerea părintească a tuturor activităților social-educative desfășurate în parohia noastră, mulțumim părintelui protopop Costel Mareș pentru implicarea în proiectele adresate copiilor și tinerilor pe care le desfășurăm în parohie, mulțumim doamnei primar Diana Narcisa Albu și echipei UAT Poduri care, împreună cu Școala și Grădinița din localitate, prin doamnele profesoare Valeria Starpariu și Anca Șova, și fundația UNICEF, prin doamna Iulia Cimbru, ne-au devenit parteneri în reușita proiectelor noastre. De asemenea, mulțumim colaboratorilor, voluntarilor, părinților și copiilor frumoși și minunați…”, a declarat părintele Popa Vasile, parohul Parohiei Poduri.